Opel a lansat noul Frontera, un SUV care reînvie un nume legendar, dar o face cu versiuni electrice şi hibride

9 Aprilie 2024, 10:20
Redacţia PiataAuto.md
Aşa cum a promis acum două luni, Opel a reînviat numele Frontera, lansând un nou model, cu rolul de a fi cel mai mare SUV din gama sa. Acesta debutează atât cu versiuni electrice, cât şi hibride, dar substratul său e unul deja cunoscut, venind de la Peugeot e-3008.
Designul noului Frontera, însă, e mai rectangular în zona posteriorului, ceea ce-l face pe de o parte mai practic şi mai spaţios faţă de modelul Peugeot, iar pe de altă parte dă şi nişte asemănări cu stilul montanţilor de la clasicul Frontera.
De fapt, Opel pune mare accent pe portbagajul mare al noului Frontera, menţionând că acesta are 460 litri până la linia geamurilor, iar cu rabatarea banchetei spate se obţin 1.600 litri.
Faptul că noul model Opel preia substratul tehnic de la Peugeot nu e surprinzător, or, deja de mulţi ani încoace toate modele Opel sunt create pe platforme comune ale grupului Stellantis, care deţine marca Opel în prezent.
Foto: Peugeot E-3008

Prin urmare, deşi Opel nu confirmă acum vreo informaţie exactă despre parametrii sistemelor de propulsie, ci doar menţionează că acestea vor fi electrice şi hibride cu 48 volţi, putem deduce din parametrii lui e-3008 că ipostazele electrice vor avea puteri cuprinse între 155 şi 235 kW, sau între 210 şi 320 CP, iar plug-in hibridul va avea 195 CP.
Interiorul aduce o configuraţie similară cu Peugeot, diferenţa făcând-o doar materialele, culorile şi emblemele de pe volan şi din sistemul multimedia.
Comunicatul Opel mai conţine remarci precum că inginerii săi ar fi acordat o mare atenţie optimizării felului în care „caroseria e controlată de suspensie, pentru a-i reda maşinii caracteristici de rulare tipice Opel, chiar şi atunci când călătoreşte la viteze mari de autobahn în Germania”. O frază absolut sterilă, care nu ascunde după ea nimic absolut, pentru că niciun inginer Opel n-a făcut mare lucru la maşina asta, decât poate să aleagă jante mai mari sau alte elemente insignifiante, or, şi Peugeot-ul original poate alerga pe autobahn-ele nemţeşti fără nevoia de pretinse rafinări. Din păcate, cam asta a devenit Opelul în ultimii ani, o marcă ce preia substraturi tehnice relativ decente, dar care nu prea are nimic de spus în personalitate proprie şi care comunică nişte şabloane sterile fără prea mare consistenţă în ele.
2
1,105
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!