(VIDEO) Un youtuber din Norvegia a descoperit o degradare de circa 10% a bateriei la doar 6.000 km parcurşi cu un Cupra Born, paralela lui VW ID3

4 Aprilie 2024, 16:04
Redacţia PiataAuto.md
Primele modele electrice ale grupului VW, cele din familia ID.3 şi ID.4 şi paralelele lor în gama Cupra şi Skoda, par să aibă probleme constante cu nivelul de degradare a bateriei în primul an de exploatare a maşinii. Anterior mai mulţi posesori au raportat probleme similare cu acest model, iar VW recunoscuse fenomenul, dar declarase că e în limite normale, iar ulterior anunţase şi corecţii făcute, iniţial prin soft, apoi prin bateria propriu-zisă la momentul facelift-ul. Totuşi, proprietarii unor maşini din această familie de modele mai ajung să constate degradări neaşteptate ale bateriilor. Un youtuber din Norvegia a descoperit acum la una din maşinile testate, un Cupra Born, că aceasta are circa 10% degradare la doar puţin peste 6.000 km parcurşi!
De fapt, conform calculelor de capacitate netă degradarea e de 10,6%, bateria pierzând circa 8 kWh de capacitate de stocare, de la 75,5 kWh capacitate netă la 67,5%. Asta înseamnă vreo 42 km autonomie reală pierdută într-un regim extraurban de condus, deci e o pierdere notabilă.
Aparent, nu există niciun motiv pentru care maşina ar putea avea o degradare atât de mare a bateriei într-un timp atât de scurt, ceea ce l-a făcut pe youtuber-ul cu o experienţă mare în maşini electrice dacă nu cumva e o problemă şi de soft la mijloc, or, aceste modele VW au deja notorietatea de a avea soft-uri excepţional de stângace.
Ideea e că maşinile astea trebuie duse la service pentru actualizări, doar cele de după facelift pot face actualizări prin aer. Iar un proprietar ar simţi oricum acest simptom de baterie de capacitate redusă la doar 6.000 km parcurşi, indiferent de cauza tehnică exactă a acestei probleme.
Şi, apropo, această maşină electrică, lansată acum câţiva ani, ne aminteşte încă o dată cât de necesară ar fi reducerea greutăţii bateriilor la aceste modele. Deşi e un hatchback compact, Cupra Born cântăreşte exact 2.000 kg cu şoferul în interior! Două tone pentru un hatchback mic!
Bateriile cu stare solidă precum cele anunţate ieri în China, cu o densitate energetică record de 720 Wh/kg, ar putea face maşina asta mult mai uşoară, or, la 82 kWh capacitate brută, cât are acest Cupra, bateria ar cântări 115 kg, nu 495 kg, cât cântăreşte acum. Deci, cu 380 kg mai uşoară ar fi bateria, iar astfel maşina n-ar mai cântări 2.000 kg, ci 1.620 kg cu şofer, sau vreo 1.5550 kg fără şofer — deja în limitele normalului, şi asta fără mari eficientizări făcute la motoare, pentru că acest model al grupului VW încă foloseşte motoare mari şi grele.
Deci, evoluţia ar fi aproape, însă aceste modele ale grupului VW par a-şi scoate la iveală tot mai des calităţile de a fi făcute mai în grabă şi mai superficial, cu multe probleme de începători. De asta ziceam ieri că e impresionant că cineva precum Xiaomi poate face o maşină cu inginerie corectă din oprima, în timp ce VW scoate asemenea maşini superficial şi problematice şi la încercarea numărul 3 sau 4.
Vezi toate observaţiile youtuber-ului din Norvegia despre acest Cupra Born în video-ul de mai jos.
0
5,982
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!