Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Maria Sharapova va conduce de astăzi un Porsche Panamera GTS

7 Februarie 2014 - 13:57
Ilie Toma
Maria Sharapova va conduce de astăzi un Porsche Panamera GTS
De ceva timp renumita jucătoare de tenis Maria Sharapova e ambasadoarea Porsche, iar mai nou aceeasta şi-a creat un automobil individualizat până la cel mai mic detaliu, pe care l-a botezat Panamera GTS „by Maria Sharapova”. Maşina a fost prezentată de însăşi Maria Sharapova în Sochi, care e şi oraşul ei natal.

Exemplarul dezvăluit a fost personalizat prin programul Porsche Exclusive al producătorului german şi include elemente individualizate precum blocurile optice LED cu fundal negru, blocuri optice spate întunecate, guri de evacuare de culoare neagră şi jante de 20 de inch tot de culoare neagră. Habitaclul este tapiţat cu piele neagră, cusută cu aţă contrastantă de nuanţă „creme”. Cadranele de bord şi cheia sunt vopsite în culoarea albă a caroseriei. Tetierele scaunelor conţin emblema Porsche pe ele, iar cotiera are profilată expresia „Panamera GTS” pe ea. Pragurile uşilor au primit inserţii din fibră de carbon pe care e inscripţionat numele jucătoarei de tenis. În mod firesc, sub capota lui Panamera GTS e montat un motor V8 aspirat natural de 4.8 litri, care livrează 440 CP punţii spate, fiind capabil să catapulteze maşina de la 0 la 100 km/h în doar 4.4 secunde.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (5 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter