Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Volkswagen ne dezvăluie viitorul Transporter T6 prin prisma conceptului Tristar

23 Septembrie 2014 - 15:00
Denis Godorozea
Volkswagen ne dezvăluie viitorul Transporter T6 prin prisma conceptului Tristar
Astăzi, 23 septembrie, la salonul vehiculelor comerciale de la Hannover, Volkswagen, împreună cu legendara trupă rock „The Scorpions” a prezentat un pick-up conceptual numit Tristar.

Prin prisma acestui concept se poate vedea cum va arăta viitoarea generaţie Transporter T6, care va debuta în 2015.

Denumirea Tristar nu este una nouă în „lexiconul” modelelor comerciale Volkswagen. Astfel se numea pick-upul creat pe baza Transporter-ului T3, din care şi a fost inspirat actualul concept şi va fi inspirată viitoarea generaţie Transporter. Acest lucru îl confirmă şi blocurile optice spate, situate mai jos şi pe orizontală.

Cu o lungime de 4.788 mm, lăţime de 2.320 mm şi înălţime de 2.066 mm, conceptul Tristar este un pick-up cu abilităţi de off-roader, având o practicabilitate unui cuţit elveţian, precum ne sugerează cei de la

Volkswagen. Tristar mai este dotat cu cauciucuri pentru off-road BFGoodrich Mud Terrain T/A, încălţate pe jante de 20 de inch, kit de SUV în zona inferioară a caroseriei, troliu, suspensie ce sporeşte garda la sol cu 30 mm şi o roată de rezervă fixată ingenios în benă. Interiorul conceptului fără prea multe schimbări va migra pe versiunea de serie T6, ceea ce nu putem spune cu siguranţă şi despre tabletă, scaunele rotative şi aparatul de cafea espresso.

Substratul tehnic al conceptului Volkswagen Tristar este alcătuit din tracţiunea integrală 4Motion şi de un diesel de 2,0 litri, ce dezvoltă 204 CP la 4.000 RPM şi 450 Nm la 1.400 RPM.

Cuplat la o cutie de viteze DSG cu dublu ambreiaj, Tristar atinge prima sută de kilometri în 10 secunde şi e capabil să dezvolte o viteză maximă de 185 km/h.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (12 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter