Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

21 de ţări. 2 continente. În curând...

22 Iunie 2015 - 07:48
Ilie Toma
21 de ţări. 2 continente. În curând...
Mare, mare atenţie! Şşştt... Vă şoptim un mare secret! Ceva grandios, nemaivăzut, nemaiauzit se pregăteşte! În sediul PiataAuto.md e mare forfotă de ceva vreme, telefoanele sună, e-mail-urile vin şi pleacă, imprimantele tipăresc, aparatul de cafea prepară ceaşcă după ceaşcă, paşapoartele noastre primesc câte o viză de pe alte continente, iar pulsul ne creşte tuturor: marea aventură e tot mai aproape! E ceva incredibil, ceva ce nu s-a mai făcut niciodată în Moldova, ceva ce nu s-a mai făcut niciodată în lume!

Cu riscul de a fi lipsiţi de modestie, credem că veţi fi de acord că redacţia PiataAuto.md v-a obişnuit deja cu provocări ambiţioase, ajungând acolo unde nu a mai ajuns nimeni! Noi nu repetăm idei şi scenarii făcute de alţii, ci călcăm pe cărări nebătătorite şi suntem adevăraţi deschizători de drumuri, concepând lucruri la care nu s-a gândit nimeni, ajungând acolo unde nu a îndrăznit nimeni!

Doar că, de data asta, totul va fi cel puţin de... 21 de ori mai intrigant şi mai captivant! O echipă de excepţie, din Moldova, dar şi din Olanda, Marea Britanie, Ungaria, Germania şi România, a muncit la conceperea celei mai nebunatice idei născute vreodată în Moldova şi extinse la un nivel cu adevărat global! 21 de ţări. 2 continente... Totul începe în Moldova...

În curând! Staţi pe aproape!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter