Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Audi dezvăluie noile RS 6 Avant performance şi RS 7 Sportback performance

22 Octombrie 2015 - 17:34
Denis Godorozea
Audi dezvăluie noile RS 6 Avant performance şi RS 7 Sportback performance
Setea de performanţă a celor de la Audi a dat un impuls în crearea a două noi modele de performanţă numite RS 6 Avant performance şi RS 7 Sportback performance.

Sub capotele acestora se ascunde propulsorul V8 BiTurbo de 4.0 litri al cărui putere a fost crescută de la 560 CP la 605 CP, în timp ce cuplul a urcat la 700 Nm! În regimul „Dynamic” se activează funcţia overboost, care ridică cuplul cu alţi 50 Nm la 750 Nm!

Ambele modele RS performance accelerează asemenea unor super-car-uri – de la 0 la 100 km/h în 3.7 secunde (-0.2 sec.), iar de la 0 la 200 km/h în 12.1 secunde (-1.4 sec.)! Viteza maximă este limitată la 250 km/h. Limitatorul însă, poate fi mutat la 280 km/h sau la 305 km/h în combinaţie cu pachetul Dynamic Package. În ciuda performanţelor crescute, consumul de combustibil a rămas la nivelul modelelor standarde – 9.6 l/100 km pentru RS 6 Avant performance şi 9.5 l/100 km pentru RS 7 Sportback performance.

Iată ce înseamnă acel „performance” – mai multă performanţă cu consum redus.

Modelele de performanţă vin cu o suspensie pneumatică setată mai sportiv, care în regimul Dynamic reduce garda la sol cu 20 mm.

O noutate pentru modelele RS performance este posibilitatea de a schimba regimurile de condus cu ajutorul butonului „Drive Select” direct de pe volan, fără a lua privirea de la drum.

La exterior, noul Audi RS6 Avant performance se deosebeşte prin jantele de 21 de inch cu un design unic, în timp ce RS 7 Sportback performance vine cu jante de 21 de inch cu un design mai elegant cu 5 spiţe duble. Mai mult decât atât, Audi oferă o culoare exclusivă pentru modelele RS performance – Ascari Blue (pe imagine).

Interiorul se deosebeşte prin inserţii din fibră de carbon, piele şi Alcantara, în timp ce cusăturile şi iluminarea ambientală sunt în culoarea caroseriei.

Noile modele vor fi disponibile în Germania începând cu luna noiembrie contra unei sume de 117,000 euro pentru RS 6 Avant performance şi 121,700 euro pentru RS 7 Sportback performance.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (31 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter