Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Hyundai a prezentat designul noului Santa Fe în schițe oficiale

2 Februarie 2018 - 14:24
Denis Godorozea
Noua generație Hyundai Santa Fe va debuta oficial la Salonul Auto de la Geneva, iar producătorul sud-coreean a oferit primele detalii despre noul model.

Astfel, noul SUV Hyundai va fi simțitor mai mare și va beneficia de mai multe sisteme de siguranță, comparativ cu generația actuală. Cele mai noi sisteme de siguranță activă din portofoliul sud-coreenilor vor fi incluse în sistemul Smart Sense pentru noul SUV, iar printre acestea se enumeră sistemul de atenționare a cuplării centurilor de siguranță a banchetei din spate pentru a preveni abandonarea copiilor în automobil de către adulți.
Noul Santa Fe a primit un design cu totul diferit, față de generația actuală. La partea frontală își fac loc blocuri optice îngustate (care vor putea fi full-LED) unite cu grila radiatorului masivă în forma caracteristică mărcii sud-coreene. Întreaga parte frontală va fi dominată de o bară de protecție enormă, care va adăuga brutalitate SUV-ului. La posterior putem vedea blocuri optice la fel de îngustate, cu un design familiar noilor modele Hyundai, și țevi de eșapament integrate în bara de protecție spate. Oglinzile retrovizoare exterioare au migrat pe portiere, iar geamurile ocupă acum o suprafață mai mare pe lateral.
Creșterea dimensiunilor Santa Fe ar putea aduce pentru noua generație 7 locuri la habitaclu deja în versiunea de bază, iar pentru versiunea Santa Fe Grand ar putea fi puse la dispoziție deja 8 locuri pentru pasageri. Producătorul nu a oferit informații despre substratul tehnic, însă ne putem aștepta la menținerea motorizărilor diesel, debutul unor noi propulsoare turboaspirate pe benzină. Nu este exclusă apariția unei versiuni cu propulsie hibridă, iar cutia automată, cel mai probabil, va ceda locul pentru una robotizată cu dublu ambreiaj.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (3 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter