Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Primul SUV electric Skoda bazat pe conceptul Vision iV se lansează anul viitor! Primele informații oficiale

10 Mai 2019 - 13:27
Redacţia PiataAuto.md
Primul model 100% electric dezvoltat pe baza platformei MEB din gama Skoda va fi noul SUV, derivat din conceptul prezentat în acest an la Salonul Auto de la Geneva, Skoda Vision iV. Premiera mondială și lansarea pe piață urmează să aibă loc anul viitor, iar cehii au distribuit primele informații oficiale despre viitorul electromobil.
Potrivit oficialilor Skoda, viitorul electromobil va oferi capacități sporite în offroad și va avea un design exterior inspirat de la conceptul Vision iV. Într-un interviu pentru Autocar CEO-ul Skoda, Bernhard Maier, a dezvăluit primele detalii despre substratul tehnic al noului model. Electromobilul va fi disponibil în două variante de motorizări, însă nu a fost specificată puterea sistemului de propulsie electrică.
Cel mai probabil, o variantă va oferi tracțiune pe o singură punte, pe când versiunea de top va dispune de tracțiune integrală și o putere cumulativă de circa 300 CP, livrată de două motoare electrice. Pe lângă aceasta, Maier a relatat că electromobilul constructorului din Mlada Boleslav va fi disponibil cu 3 seturi de baterii: de 49, 60 și 82 kWh, versiunea de top fiind capabilă să asigure o autonomie de circa 480 km, conform ciclului WLTP.
Nu se cunoaște cum se va numi viitorul electromobil, însă toate electromobilele viitoare Skoda vor avea în denumire sufixul iV.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter