Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Ce se întâmplă cu un pick-up 4x4 când e inclus marşarierul la o viteză de 70 km/h

14 Iunie 2022 - 19:39
Redacţia PiataAuto.md
De când există cutii de viteze la automobile, suntem învăţaţi să facem schimbarea dintre deplasarea înainte şi cea înapoi fie după oprirea totală a vehiculului, fie la o viteză aproape de zero. Din când în când, însă, cât un aventurier dornic de a-şi sacrifica maşina pentru experimente mai apare cu ideea de vedea ce se întâmplă dacă incluzi brusc marşarierul în timp ce te deplasezi cu viteză înainte. Dacă la tracţiunea pe o singură punte, în special cea spate, se mai poate spera la o derapare cu roţile mişcând în direcţie inversă, atunci totul devine mai complicat când vehiculul are tracţiune integrală.
Un proprietar al unui pick-up Ford din anii 90 din SUA îşi foloseşte maşina de ceva timp încoace tocmai pentru asemenea experimente. A făcut cândva experimentul cu tracţiune pe puntea spate şi a reuşit să o facă să derapeze. Acum, însă, a vrut să facă includerea marşarierului având tracţiunea integrală cuplată.
După câteva încercări nereuşite, a reuşit să includă cu forţa marşarierul în mişcare, la o viteză de circa 70 km/h, dar, când a eliberat ambreiajul, maşina a scos un sunet mecanic asurzitor şi ambreiajul a fost dislocat, practic. Cutia a rămas întreagă, aparent, dar ambreiajul nu mai reacţiona deloc, iar maşina are acum nevoie de reparaţii după acest experiment cu rezultat predictibil de dăunător pentru maşină.
Vezi toată epopeea încercărilor şi atingerii rezultatului final în video-ul de mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter