Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Barele metalice prost fixate din remorca unui camion au ajuns împrăştiate pe o autostradă din Polonia

14 Ianuarie 2023 - 12:21
Redacţia PiataAuto.md
Şoferii profesionişti ştiu că fixarea şi asigurarea corectă a mărfii transportate e la fel de importantă ca un condus sigur şi predictibil, tocmai de asta în multe ţări poliţia pedepseşte dur cazurile de fixare periculoasă a obiectelor transportate pe camioane. Un caz produs acum două zile pe autostrada A4 din Polonia, lângă Cracovia, arată ce se poate întâmpla dacă aceste norme de siguranţă sunt ignorate.
Un camion transporta bare metalice grele, unghiulare, în remorca sa. Uneori se consideră că dacă obiectele au o greutate mare şi concentrată, acestea ar fi mai puţin susceptibile de răsturnare în faţa forţei centrifuge, însă când e vorba de bare, cu poziţie atât de variabilă, e mai simplu să le fixezi temeinic, decât să iei în calcul formule şi variaţii. În primul viraj în care camionul a ieşit pe autostradă, barele din remorcă au împins marginea stângă a remorcii şi au făcut-o să cedeze, iar astfel mai multe dintre ele au ajuns pe autostradă, împrăştiate.
Doar norocul a făcut ca acele bare să nu nimerească peste maşinile de alături, iar şoferii vehiculelor care veneau în spate să vadă din timp incidentul şi să reuşească să frâneze şi să evite haosul format.
Curăţarea autostrăzii, însă, a durat ore în şir, iar şoferul de camion, şi foarte probabil şi compania sa, vor avea acum de înfruntat o anchetă cu penalităţi severe pentru provocarea acestui incident. Vezi întregul moment surprins în video-ul de mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter