Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Prototipul uitat al Pininfarina de acum 53 ani, creat pe baza lui NSU Ro80, a reapărut în atenţie acum, fiind scos la licitaţie cu doar 2 km la bord

4 Octombrie 2024 - 13:04
Redacţia PiataAuto.md
NSU Ro80 a fost unul din cele mai excentrice şi fascinante modele, create în a doua jumătate a anilor 60 în lumea noastră. A fost lansat în 1967 la salonul auto de la Frankfurt, şi avea un design foarte atipic, cu un unghi de înclinare a lunetei mai mare decât cel al parbrizului, care făcea silueta un pic confuză. Dar, pe lângă asta, maşina avea un motor cu pistoane rotative Wankel şi o cutie semiautomată, deci ingineria era una care trezea discuţii intense peste tot pe atunci. Ei bine, acum un prototip derivat din ea a reapărut în centrul atenţiei, fiind scos la licitaţie.
Da, anume un prototip derivat din modelul de serie, nu unul care l-a precedat sau care ar fi dus la apariţia celui de serie, cum se întâmplă de obicei. Cei de la Pininfarina observaseră agitaţia de pe piaţă faţă de acest model german şi au decis să ducă şi mai departe ideea lui NSU Ro80 printr-o maşină ierarhic superioară, care a fi mai luxoasă decât standardul, iar astfel în 1971 au creat acest prototip, numit Ro 80 2 Porte + 2 by Pininfarina.
Prototipul a fost creat de italieni pe baza unui Ro 80 de serie şi a păstrat acelaşi substrat tehnic, cu cutia semi automată cu 3 trepte şi motorul Wankel. Dar la nivel de caroserie, italienii şi-au dat frâu liber imaginaţiei.
Maşina a fost creată să acomodeze 2 + 2 oameni la interior, bancheta spate fiind transformată înlocuită de două tronuri, în stilul celor pe care le vedem şi azi în maşinile de top desăvârşit.
Desigur, pasagerii de aici urmau să beneficieze de comodităţi avansate, inclusiv datorită unui tunel central dedicat lor.
Şi dacă originalul era bizar în siluetă, prototipul italian a devenit şi mai bizar de atât, adoptând un soi de siluetă cu lunetă verticală, rectangulară, aproape în stilul modelelor Volvo de 15 ani mai târziu.
O mare parte din acoperiş putea fi deschis, mai ales în zona pasagerilor spate, iar aceştia aveau senzaţia de călători aproape decapotabil. Aproape ca într-o caroserie Landaulet, însă pe atunci vizitatorii de la standul expoziţional Pininfarina tot rosteau cuvântul pick-up când au văzut această formulă, iar această asociere a fost una care a ruinat perspectivele de producţie în serie a acestui concept.
Şi e păcat, pentru că cei de la Pininfarina au gândit până şi un mecanism de retragere a lunetei în portbagaj şi ei considerau pe bună dreptate că toată această experienţă e una de lux şi ar fi putut adăuga un model de top în gama NSU.
Maşina a fost expusă la câteva saloane auto europene în 1971 şi 1972, dar în cele din urmă a plecat în istorie, fiind cumpărată de colecţionari. Unul din ei a ţinut-o peste 20 de ani, după care un alt colecţionar a închiriat-o unui muzeu privat unde era văzută uneori. Acum maşina a revenit în SUA şi e pregătită pentru a fi licitată la sfârşitul lunii octombrie.
Partea cea mai curioasă e că, deşi prototipul se bazează pe un NSU Ro80 complet funcţional şi este la fel de funcţional şi el, odometrul său indică doar 2 km parcurşi în doar istoria sa!
Preţul cu care această creaţie unică va fi vândută e greu de estimat, dar casa de licitaţie RM Sotheby’s, unde va ava loc vânzarea, estimează un preţ cuprins între 60 şi 80 mii dolari.
Ei bine, şi întrucât am menţionat la început că această creaţie se bazează pe modelul de serie NSU Ro80, includem mai jos şi un video filmat de noi cu un exemplar Ro80, în care îi explorăm istoria, designul şi ingineria, dar şi îi ascultăm motorul Wankel.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter