Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

(VIDEO) Trei şefi admiraţi din lumea auto şi-au apreciat reciproc hypercar-urile produse de companiile pe care le conduc

4 Octombrie 2024 - 19:58
Redacţia PiataAuto.md
Întrecerile între maşini performante au întotdeauna o doză de intrigă pentru pasionaţii auto, dar de curând trei dintre cei mai admiraţi şefi din lumea auto au condus chiar ei hypercar-urile produse de companiile pe care le conduc, într-un video special al celor de la Top Gear. Mate Rimac a venit pe circuit cu o Rimac Nevera, având şi un Bugatti de rezervă pe alături, Christian von Koenigsegg a venit cu un Jesko Attack, iar John Hennessey a venit cu un Hennessey Venon F5!
Alinierea de pe circuit a depăşit 6.800 CP, astfel, iar toate aceste maşini sunt creaţii care le poartă numele şefilor săi.
Prima problemă a fost că maşinile au ajuns cam târziu pe circuit, iar cei trei şefi au tot vrut să-şi admire reciproc bijuteriile inginereşti, vorbind despre ele, aşa că soarele a ajuns să apună până la pornirea propriu-zisă a maşinilor pe circuit.
John Hennessey a condus Koenigsegg Jesko din start. Şi a apreciat-o cu mult respect, declarând că e exact aşa cum ai vrea — revoltător de puternică şi sălbatică, dar şi rafinată dacă vrei s-o tratezi gentil.
Apoi Mate Rimac, creatorul celui mai puternic hypercar electric din lume, Nevera, a urcat la volanul unui Hennessey Venom F5. Şi avea zâmbetul pe buze! Pentru că Mate şi-a început istoria sa în lumea auto ca un pasionat de motoare pe benzină. Şi tot datorită lui a fost salvat Bugatti de la a devenit un plug-in hibrid, adoptând în schimb un nou motor V16.
Şi-a amintit şi cum e să simţi motorul funcţionând cu vibraţii la ralanti, că la Rimac nu se simte aşa ceva, iar la Bugatti e prea rafinat V16-ele ca să mai producă vibraţii când stă maşina nemişcată.
Iar Christian von Koeningsegg a urcat la volanul lui Rimac Nevera, maşina care scoate 1.914 CP în linişte absolută, datorită propulsiei electrice. A condus-o ceva mai moderat pentru a o cunoaşte, dar a spus în cele din urmă că e foarte predictibilă şi plăcută în condus.
Apoi, Mate a luat cheile de la Koenigsegg, aşa că liniştea pe circuit n-a durat mult. Mate a condus din nou cu zâmbetul până la urechi. Şi şeful croat a zis că e superb cât de repepe răspunde maşina, chiar şi în formulă turbo.
Mate a zis că în regim manual, motorul prinde atât de repede turaţii în fiecare din cele nouă trepte, încât nu reuşeşti să gândeşti şi să apeşi schimbarea de trepte atât de repede.
Chistian a condus Venom F5, şi a fost cam impresionat de brutalitatea maşinii, având nevoie să se concentreze deplin pentru a o stăpâni.
Şi, în fine, şi John Hennessey a condus electrica Nevera şi chiar a rămas impresionat de ea.
Iar apoi a venit şi timpul când Mate Rimac a putut să-şi conducă propria creaţie, plimbându-l pe Christian von Koenigsegg alături.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter