Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Dacia Dokker şi Dokker Van: informaţii complete şi mega galerie foto

29 Iunie 2012 - 11:34
Ilie Toma
Dacia Dokker şi Dokker Van: informaţii complete şi mega galerie foto
Cele mai noi modele din gama Dacia – Dokker şi Dokker Van – au pornit pe linia de asamblare la uzina Dacia din Tanger, Maroc, iar odată cu acest eveniment au făst făcute publice informaţiile complete despre cele două modele, împreună un set generos de imagini de înaltă calitate. Dokker şi Dokker Van au fost concepute după reţeta de succes a lui Renault Kangoo, care dispune atât de versiune pur utilitară, destinată micilor comercianţi, cât şi de versiune pentru transportul de pasageri într-o manieră spaţioasă şi practică. Doar că, în buna tradiţiei a celor de la Dacia, Dokker şi Dokker van vor pune accent pe un preţ accesibil. Dacia Dokker, cea destinată transportuluide pasageri, poate acomoda până la 5 pasageri la bord, oferind un spaţiu foarte generos atât pe înălţime, cât şi pe lungime. În acest caz, portbagajul său oferă un volum de încărcare de tocmai 800 litri, şi asta doar până la linia superioară a banchetei spate. Modularitatea interiorul permite, însă, transformarea banchetei spate, astfel încât spaţiul util de încărcare creşte până la 3,000 litri, fapt care o face extrem de practică şi pentru utilizarea profesională. Cu alte cuvinte, proprietarii de Dokker vor putea utiliza maşina lor pentru scopuri profesionale în zilele de lucru, iar în week-end îşi vor putea transporta familia în condiţii foarte practice şi generoase. Uşile laterale au deschidere prin culisare, iar cele din spate sunt asimetrice, pentru a spori practicismul maşinii. În cazul lui Dokker Van, Dacia vine cu un set de accesorii practice, printre care şi acoperirea părţii interioare a zonei de încărcare cu panouri de lemn. Poate părea un accesoriu demodat, care aminteşte de Fordurile Transit din anii ’90, dar e şi practic. Iar dacă astfel de accesorii vă fac să zâmbiţi, aflaţi că Dokker poate avea până şi DVD-player la interior şi chiar mini-frigider. Suspensia faţă este una de tip McPherson, în timp ce puntea spate vine cu o suspensie cu bară de torsiune pe spirale, preluată de la Kangoo. Nu e cea mai manevrabilă suspensie, însă aici contează mult mai mult durabilitatea acesteia şi capacitatea de a face faţă sarcinilor mari de încărcare. Siguranţa celor două modele va fi asigurată şi de dotări standard precum ABS şi EBD (distribuţia electronică a forţei de frânare), care vor fi disponibile standard. Sistemul ESC de stabilizare a traiectoriei va fi oferit opţional. Echipările standard aduc şi două airbag-uri frontale – unul pentru şofer şi altul pentru pasager – dar şi două laterale, pentru protecţia capului şi a toracelui.

Lista de motorizări a celor două modele va cuprinde patru motoare – două diesel şi două pe benzină. Pe unele pieţe, însă, numărul motorizărilor disponibile ar putea fi mai mic. La capitolul diesel, motorul de 1.5 dCi litri va fi disponibil în două versiuni de putere – 75 CP şi 90 CP. În cazul versiunii de 75 CP, cuplul maxim va atinge valoarea de 180 Nm, în timp ce varianta mai puternică va oferi 200 Nm cuplu. Consumurile sunt identice în ambele cazuri – 5.2 litri/100 km în regim urban, 4.1 litri/100 km în regim extra-urban şi 4.5 litri/100 km în regim mixt.

Cel mai accesibil propulsor va fi benzinarul de 1.6 litri MPI, cu 2 valve pe cilindru, care va livra 82 CP şi 134 Nm. În fine, cel mai puternic motor va fi unul turboaspirat cu 16 valve de 1.2 litri, capabil de 114 CP.

Preţurile noilor Dacia Dokker şi Dokker Van nu sunt deocamdată anunţate. În Moldova cele două modele ar trebui să ajungă către sfârşitul acestui an.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (77 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter