Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

BMW şi Toyota vor crea un automobil sportiv împreună

25 Ianuarie 2013 - 09:15
Ilie Toma
BMW şi Toyota vor crea un automobil sportiv împreună
În iunie 2012 BMW şi Toyota anunţau unul din cele mai importante parteneriate din industria auto, care urma să se materializeze printr-o colaborare strânsă în schimbul de tehnologii şi dezvoltarea comună de noi direcţii. Ieri cei doi producători au semnat un nou acord, de această dată mult mai detailat, care specifică exact cum va arăta colaborarea BMW-Toyota în viitor.

În primul rând, cei doi producători vor dezvolta împreună un sistem de propulsie pe bază de celule de combustibil, care va include un motor cu ardere internă, o baterie electrică, precum şi rezervoare de hidrogen. Cele două companii sunt convinse că acest tip de propulsie este o soluţie viabilă pentru mobilitatea viitorului, cu condiţia dezvoltării infrastructurii de alimentare cu hidrogen, cauză pentru care cei doi parteneri îşi vor uni eforturile.

Mult mai incitantă pentru fanii celor două mărci este anunţarea dezvoltării comune a cel puţin un model sportiv de segment mediu. Cei doi parteneri au lansat acum un studiu de fezabilitate pentru a defini caracteristicile viitoarei platforme tehnice, iar ulterior în gamele celor doi producători ar putea apărea modele sport noi, cu sigla BMW pe de o parte şi Lexus sau Toyota pe cealată parte, care vor împărtăşi aceeaşi platformă tehnică şi aceleaşi componente, distingându-se doar ca şi design. Aproape sigur, viitorul model va fi unul cu tracţiune pe puntea spate. Mai mult ca atât, Toyota şi BMW şi-au declarat intenţia comună de a colabora şi mai departe în vedea dezvoltării comune a automobilelor sportive de nişă.

De asemenea, acordul semnat ieri de cei doi producători mai presupune şi colaborarea în dezvoltarea materialelor uşoare ranforsate, care ar putea fi eventual folosite şi la viitoarele automobile sportive dezvoltate în comun. Pe lângă asta, cele două companii au iniţiat şi dezvoltarea unei noi baterii lithium-ion, cu o densitate energetică revoluţionară, cu mult superioară faţă de bateriile de acest timp existente acum în lume.

Deci, motive de bucurie pentru fanii Toyota şi BMW. Doi producători inovativi şi-au unit forţele pentru a dezvolta în comun inovaţii cu adevărat vizionare şi utile, care le vor permite să-şi întărească şi mai mult poziţiile.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter