Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Primul exemplar Chevrolet Corvette Stingray a fost licitat pentru 1.05 milioane dolari!

22 Ianuarie 2013 - 09:08
Ilie Toma
Primul exemplar Chevrolet Corvette Stingray a fost licitat pentru 1.05 milioane dolari!
Acum o săptămână vă anunţam despre debutul la Detroit al noii generaţii Chevrolet Corvette, versiunea standard a căreia şi-a atribuit din nou legendarul nume Corvette Stingray. Noul Corvette a fascinat întreaga lume, însă cei care şi l-au dorit imediat au aflat o veste mai puţin îmbucurătoare – producţia de serie va începe la uzina Bowling Green din Kentucky, SUA, abia în toamnă. Şi totuşi, a existat o unică şansă pentru cel mai nerăbdător cumpărător, întrucât Chevrolet a scos la licitaţie primul exemplar Corvette, produs, la drept vorbind, pentru debutul de Detroit. Până şi codul de caroserie a acestuia sfârşeşte cu cifrele „0001”.

La doar două minute de la startul licitaţiei, preţul primului exemplar

Corvette depăşise bariera de 1 milion de dolari, iar oferte mai continuau să se strige. Nu a mai durat mult până când maşina a fost vândută, pentru impresionanta sumă de 1.05 milioane dolari! Cumpărătorul este deţinătorul unei echipe NASCAR şi tot el un împătimim colecţionar de Corvette-uri – Richard Hendick. Hendrick este o figură deosebit de respectată şi renumită în lumea sporturilor cu motor din SUA.

Pe lângă noul exemplar Corvette, în colecţia lui Hendick a mai ajuns şi un alt exemplar notoriu al modelului – un Corvette din 1968, care a aparţinut însuşi şefului General Motors, Dan Akerson.

Astfel, preţul de vânzare al primului exemplar din noua generaţie Corvette îl depăşeşte de 20 de ori pe cel oficial al versiunii de bază! Banii acumulaţi din vânzarea maşinii vor fi donaţi pentru un fond de îmbunătăţire a condiţiilor de viaţă din cartierul Morningside Commons al Detroitului.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (2 MATERIALE):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter