Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Legendarul Volkswagen Passat sărbătoreşte a 40-a aniversare!

29 Iulie 2013 - 17:20
Denis Godorozea
Legendarul Volkswagen Passat sărbătoreşte a 40-a aniversare!
În acest an, modelul popular Volkswagen Passat marchează exact 40 de ani. De la introducerea primei generaţii în anul 1973, au fost produse mai mult de 20 de milioane de exemplare ale acestui model şi derivatele lui. Primul Passat, care s-a vândut în întreaga lume în 2,5 milioane de exemplare, se caracteriza prin tipul elegant al caroseriei notchback, cu pilonii spate puternic înclinaţi.

Cea de a doua generaţie a preluat această trăsătură caracteristică, iar succesul său ia permis să fie vândut în China până în anul 2012, sub numele de Volkswagen Santana, iar versiunea sa cu ampatament mărit, numită Vista şi acum iese de pe porţile uzinei chineze! Şi pe bună dreptate, pentru că cea de-a doua generaţie a avut parte de inovaţii interesante, cum ar fi tracţiunea integrală, propulsoare pe benzină în 5 cilindri şi chiar propulsoare turbo diesel.

Astfel, cea de-a doua generaţie (B2), vândută în 5,5 milioane de exemplare, a devenit cea mai de succes dintre toate generaţiile a renumitului Passat.

Cea de-a treia (1987 - 1993) şi a patra (1993 - 1997) generaţii, au fost produse doar în caroseriile sedan şi break, în timp ce notchback-ul a părăsit familia Passat.

A treia generaţie a atins 1,6 milioane de exemplare produse, în timp ce generaţia a patra, s-a vândut în doar 700.000 de exemplare.

Odată cu apariţia generaţiei a cincea a modelul Passat, care în anii 1996-2005 a fost vândută în 4 milioane de exemplare, Volkswagen a stabilit noi standarde de calitate, confort şi spaţiu la interior, precum şi standarde tehnologice, demne de automobile de clasa premium, printre care turbodiesel-uri sofisticate şi chiar propulsoare cu 8 cilindri, amplasate în W! Ştiaţi că două din aceste propulsoare W8 unite împreună, formează inima celei mai rapide maşini din lume - Bugatti Veyron?!

Din 2006 până în 2009, au fost produse 1,7 milioane de exemplare ale celei de-a şasea generaţie, Passat B6, odată cu care, a apărut o nouă derivată a sa – un coupe elegant cu 4 uşi, numit Passat CC. Pe a şasea generaţie, pentru prima dată, au fost introduse cutiile robotizate DSG cu dublu-ambreiaj, precum şi versiunile ultra eficiente BlueMotion.

Cea de-a şaptea generaţie, Passat B7, care nu este alt ceva decât o modernizare semnificativă a precedentului Passat B6, a ridicat standardele de confort, siguranţă şi lux la un alt nivel. Generaţia actuală a mai adăugat şi un nou membru al familiei, un break cu capacităţi avansate de off-road - Passat Alltrack, în timp ce coupe-ul cu 4 uşi a fost redenumit din

Passat CC în simplu CC, deşi substratul tehnic a rămas de la Passat.

Mai există şi o versiune a modelului Passat pentru piaţa americană, care se deosebeşte de cea europeană prin caroserie şi substratul tehnic, deşi vizual, este foarte asemănătoare. Passat-ul americană este produs în

Statele Unite, la uzina din Chattanooga, Tennessee. Viitoarea generaţie, Passat B8, va avea la bază platforma extinsă MQB, pe baza căreia este creată şi a 7-a generaţie a modelului Golf.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter