Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Expediţia pasiunii auto: 5.7 litri/100 km pentru C-Class din Zurich până în Ingolstadt!

31 Mai 2014 - 07:55
Ilie Toma
Expediţia pasiunii auto: 5.7 litri/100 km pentru C-Class din Zurich până în Ingolstadt!
Acum câteva zile, vă scriam că testam un model cu totul deosebit în Zurich. După acel test, a trebuit să găsim un loc pentru înnoptare, iar la preţul foarte mare al hotelelor din oraşul elveţian, dar şi în general în Elveţia, ne-am zis că nu stăm decât o singură noapte acolo şi apoi pornim mai departe. Dacă ajungeţi vreodată în Zurich, trebuie să fiţi foarte precauţi cu parcarea, întrucât locurile standard sunt disponibile pentru maxim 1-2 ore şi costă destul de mult. Unele din ele sunt disponibile gratuit noaptea, dar, dacă dimineaţa veţi întârzia cel puţin 1 minut după ora 8, aveţi şansa înhăţării unei amenzi usturătoare.

Noi ne-am zis că a doua zi ne vom porni ceva mai târziu, ceea ce însemna că aveam nevoie de un loc de parcare, care să ne permită staţionarea pentru mai multe ore. Locurile marcate cu albastru permit asta, dar cea mai eficientă metodă de plată pentru ele este cea online, în care intraţi pe site-ul poliţiei din Zurich şi plătiţi online 15 franci elveţieni pentru toată ziua, apoi daţi la tipar foaia confirmativă cu numărul de înmatriculare al maşinii şi o puneţi la vedere pe planşa de bord. E mult mai ieftin şi sigur decât să plătiţi taxe pe oră şi să tot mutaţi maşina la fiecare 1-2 ore.

După Zurich, următoarea noastră destinaţie era Ingolsdadt, unde ne aştepta un alt model pentru un test drive de vreo 3 zile. Aveam de parcurs vreo 390 km până la destinaţie, pe autostrăzi. Media totală a consumului nostru revenise din nou la 6.5 litri/100 km, după uşoara creştere de la trecerea munţilor austrieci. Dar Mercedes-Benz C-Class urmăreşte întotdeauna şi media consumului din momentul pornirii maşinii, dacă de la ultima oprire au trecut cel puţin 4 ore. Dacă timpul de la ultima oprire e mai mic, atunci contorizarea mediei „de la start” continuă chiar şi după mici stopuri.

Astfel, după ieşirea din Elveţia şi traversarea Austriei prin regiunea Bregenz, am constatat că relieful e mult mai prietenos cu consumului, cu mai puţine urcuşuri şi coborâşuri, iar acolo unde sunt, ele au un unghi de înclinare mai mic. Un condus mai eficient este mult mai probabil, deci. Dar, sectorul de autobahn dintre Munchen şi Ingolstadt se află în reparaţii, iar noi am fost nevoiţi să mergem la pas de melc preţ de vreo 30 de kilometri, într-un ambuteiaj enorm. Cifra de consum ne va fi dată peste cap, pesemne.

Probabil, dacă nu ar fi existat enormul ambuteiaj, am fi reuşit o medie fantastică. Dar, în condiţiile de trafic parcurse de noi, după 389 km parcurşi, media consumului nostru din această zi a constituit doar 5.7 litri/100 km! Noi zicem că e o cifră extraordinară, care te face să te gândeşti mult mai mult în momentul achiziţiei dacă ai nevoie cu adevărat de o motorizare diesel sau nu. Voi ce spuneţi, cu un asemenea consum real al noului C-Class C 180, aţi alege o motorizare pe benzină sau una diesel?

P.S.: Timp de 3 zile C-Class ne-a aşteptat cuminte, în timp ce noi ne-am făcut de cap cu maşina testului drive despre care vă vorbeam. Astăzi mergem un pic înapoi, spre Munchen, pentru un alt test drive de excepţie, cu o maşină cu motor de 6.0 litri! Zilele care urmează vor fi cele mai intense, cu multe teste despre care vă vom şopti detalii picante!
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (4 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter