Premieră: cel mai puternic BMW M5 şi cel mai puternic BMW produs vreodată!
7 Mai 2014, 01:00
BMW tocmai a dezvăluit M5 „30 Jahre M5”, ediţia aniversară a sedanului de înaltă performanţă, dedicată jubileului de 30 de ani al lui M5! Doar 300 de exemplare vor fi produse.

Ediţia aniversară a lui M5 a primit un tratament pătrunzător prin programul BMW Individual, care va distinge noul bolid în ochii adevăraţilor fani ai mărcii bavareze. Identitatea specială îi este
fortificată de vopseaua mată gri a caroseriei, Frozen Dark Silver metallic. Reflecţia luminii pe această vopsea accentuează şi mai mult silueta atletă a modelului, iar inserţiile de crom negru completează caracterul de „băiat rău”. Şi jantele bicolore de 20 de ţoli amintesc de tradiţia de design a diviziei M, iar etrierele aurite permit emblemei „M” să devină mai vizibilă.
Tratamentul aplicat habitaclului a fost la fel de comprehensiv. Tonalitatea griului închis, apropiat de negru, domină şi aici, iar materiale precum Alcantara, pielea şi aluminiul fac regula. Emblema „30 Jahre M5” e cusută pe speteaza scaunelor, dar e prezentă şi pe planşa de bord sau praguri.
Marele deliciu, însă, vine sub capotă! Acolo e amplasat acelaşi motor V8 TwinPower Turbo de 4.4 litri, doar că el nu mai dezvoltă cei 560 CP obişnuiţi, ci tocmai 600 CP! Asta transformă ediţia specială nu doar în cel mai puternic BMW M produs vreodată, dar şi în cel mai puternic BMW din toate timpurile! Cuplul maxim al motorului ajunge acum la 700 Nm, iar timpul de acceleraţie de la 0 la 100 km/h constituie doar... 3.9 secunde!
Divizia BMW Motorsport GmbH a început munca la prima generaţie M5 în 1984, inspirându-se pentru subtratul tehnic din tehnologiile lui BMW M1, construit începând cu 1978. Acelaşi motor se regăsise ulterior şi sub capota lui M635 CSi. Inginerii BMW M l-au perfecţionat serios, astfel că primul
M5 a fost lansat în vara anului 1985 şi dezvolta 286 CP dintr-un motor de 3.5 litri, cu 6 cilindri în linie. Acel model l-a subminat imediat pe BMW M535i, lansat cu puţin timp înainte ca cel puternic reprezentant al familiei Seriei 5. În schimb, primul BMW M5 a dat naştere unui nou segment, cel al
sedanurilor de înaltă performanţă, care continuă şi astăzi, la a 5-a generaţie, acum cu putere mai mult decât dublă decât cea a modelului de la care a pornit toată istoria.
PiataAuto.mdIlie Toma
9
3,988
GALERIE FOTO (11 IMAGINI)
COMENTARII (55)
Igor
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 07:31
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
6
3
Valeriu
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 08:42
Chiar daca tin mai mult cu japonezii, imi place tare aceasta serie 5, arata foarte bine, chiar si fara pachetul M. Dintre toti concurentii germani e cel mai tare si are un design super. Mercedes si Audi inca au mult pana il vor ajunge din urma, daca il vor ajunge vreodata. :)
1
7
501STL
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 08:45
Uhhhhhhhhhhhhhhhh asta daaaaaaaaaaaaaaaaaaa.masina visurilor mele ,adica M5.Asteptam de mult versiunea asta sa o vad si chiar mia intrecut asteptarile.Sunt invidios pe proprietarii acestei masini.............
3
2
Cyber
Briceni, Moldova
la 7 Mai 2014 - 09:50
Ceva ii lipseste, si anume, motorul de pe M5 E60. Sa-l perfectionat putin si sa-l fi instalat pe acest model (M5 F10) ar fi fost "Best of de Best"

Oricum, e cel mai frumos M5 din istoria marcii!
1
2
Igor
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 10:09
@Cyber, motoru asta e inca o demonstratie ca ecologistii si marketologii pun bete in roate inginerilor...
1
2
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 7 Mai 2014 - 10:16
Valeriu: as fi scris acelasi komentariu ca al tau doar ca adaugam "Chiar daca tin mai mult cu japonezii de la Subaru" :))
0
4
Valeriu
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 10:45
Eu nu am vrut sa specific, pentru ca acus "matagonka" iar ramane fara frane! :) Oricum toti japonezii au o caracteristica unica: fac masini bune, fiabile si accesibile.
0
3
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 7 Mai 2014 - 13:19
Culoarea îi frumoasă
3
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 7 Mai 2014 - 13:22
Alifonso........ș chiar nu faci nimic ca sa faci rost de ea ?
3
1
501STL
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 14:17
Eugen la virsta mea am multe alte prioritati,muncesc si imi dau straduinta ca cindva sa am tot ce visez,de nu ar fi existat motivatie si vise probabil nu ajungi nicaeri,dar la virsta mea am destule si inca cite ceva prea mult ,si multumesc lui dumnezeu pentru asta si pentru tot.Asa masina trebuie sa o meriti,dar meritul se cistiga in timp.
1
5
501STL
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 14:20
ps:cind am zis de toate nu am avut in vedere haine de la LOUIS si in casa doar tehnica APPLE ,asta inseamna familie,prieteni,iubita,loc de munca decent,colegi de nota 10 .................pentru mine asta e cel mai scump.
1
4
Robert
Bucureşti, România
la 7 Mai 2014 - 16:01
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
12
0
Robert
Bucureşti, România
la 7 Mai 2014 - 16:12
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
10
1
Robert
Bucureşti, România
la 7 Mai 2014 - 16:15
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
11
0
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 7 Mai 2014 - 17:44
Poți să ca*i mașinile nemțești cît vrei,nimeni pe PA nu te ascultă.Continuă ceea ce faci.
0
6
Robert
Bucureşti, România
la 7 Mai 2014 - 18:12
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
7
1
Robert
Bucureşti, România
la 7 Mai 2014 - 18:13
lase*
5
0
Volkswagen
Bălţi, Moldova
la 7 Mai 2014 - 18:36
Robert:Ce are BMW,MB cu ceea că șoferii ce posedă aceste mașini sunt niște dobitoci??În Europa șoferii de mașini germane sunt la fel de punctuali ca și ceilalți,și dacă la voi în Românica șoferii îs nemernici,nu înseamnă că marca e de vină.
1
8
Robert
Bucureşti, România
la 7 Mai 2014 - 20:14
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
7
1
Igor
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 20:38
numa' eu continui sa am impresia ca acest specimen, care zice ca are pasaport diplomat si nu stiu ce post de munca, e un virgin gras cu cosuri pe fata de 15 ani?
1
5
FIFA
Chişinău
la 7 Mai 2014 - 21:52
Ei chiar cu cosuri )))))))
0
5
Robert
Bucureşti, România
la 7 Mai 2014 - 21:54
Comentariu marcat ca spam. Afişează comentariul
6
0
Cyber
Briceni, Moldova
la 8 Mai 2014 - 11:06
Unii de aici continua sa latre ca un caine in fata oglinzii:)))
1
4
berta
Alba Iulia, România
la 10 Mai 2014 - 12:06
@Cyber,unii de aici? Sunt numai 2. Sunt ca buruienile.Nu scapi de ei ,in vecii vecilor.O sa-mi dau o manuta verde la comentariul asta.Daca aveti copii si vreti sa-i potoliti,spuneti-le ca vine Nedelcu!
1
2
501STL
Chişinău
la 10 Mai 2014 - 13:51
Marian.Nedelcu asta are o mentalitate de aia chineza,care doreste sa puna graniti menatlitatii,si in afara de o chestie sa urasca tot,Marian.Nedelcu stii de cine vorbesc?
1
1
501STL
Chişinău
la 10 Mai 2014 - 13:53
https://www.youtube.com/watch?v=zJMnzdUsTBk
2
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 10 Mai 2014 - 17:37
Berta ...special pentru tine:
http://youtu.be/RVmG_d3HKBA
1
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 10 Mai 2014 - 17:41
Decît să latri despre buruiene, mai bine ai spune vreo 2 cuvinte bune despre acest minunat M5 în caroseria F10 de 592 cai putere...
2
1
Robert
Bucureşti, România
la 10 Mai 2014 - 21:15
@Eugen0, nu te astepta ca acesti ''muligani'' sa scoata vreo doua cuvinte bune din vocabular. Alifonso aka Calin Ciubuc , nu stie sa lconjuge verbul ''a fi'' , iar Berta aka Lucian Nicolae, nu stie sa pronunte corect ''A propos'' el scrie legat, tipic ca pentru asa oameni ''inteligenti'' cum se presteaza ei te astepti de la o cooperare mai complexa asupra subiectului. Cu toate astea ma intreb cine o fi Marian.Nedelcu si ce treaba am eu cu acest om, dar fiecare cu ''trilulilul'' lui :)))))
3
0
501STL
Chişinău
la 10 Mai 2014 - 21:32
Marian.Nedelcu esti tu robert pe AM,prostiile de aici sunt si acolo sau invers :D
1
2
berta
Alba Iulia, România
la 11 Mai 2014 - 00:53
Nedelcule,daca tu scrii "A propos" si nu esti de accord cu " apropos", inseamna ce esti chiar un nedelcu adevarat. Citeste-ti ultimul comentariu,si daca intelegi ceva.....Chiar daca folosesti cuvinte pompoase(peste nivelul tau) nu vei convinge niciodata ca ai inteligenta aparte.
1
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 11 Mai 2014 - 02:00
Berta....de ce trebuie profanat articolu a ??
Hai sa vorbim mai bine despre acest frumos exemplar M5 F10 ...de 592CP ..
Vreo 2-3 cuvinte frumoase pentru aceasta masina ?? Hai că merită !
2
1
berta
Alba Iulia, România
la 11 Mai 2014 - 21:46
Da eugen,asa este.E fain de tot exemplarul sta,dar nu este in liga ta.Tu ai spus-o mai de mult.Tot ce este facut in Europa (de nemti sau italieni) nu este de tine.Sunt glume de masini.Ai uitat sa specifici si cuplul. Ai inceput sa-mi dedici melodii? Prefer " Frankie goes to Hollywood" .
1
2
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 12 Mai 2014 - 17:02
Pai nu...masaju era doar :" relax , take it easy" ..

Hai sa batem capu de la o extrema la alta...cu cuplu și altele...
Fii realist te rog.
Eeee nu este în liga mea....ba este....
Cine-ar putea spune ceva urit despre asa automobil, a ?? Noo...nu eu....eu sunt ultimu care aș spune..
Unica , că tre sa crape bine da cine se gindeste la consum cind iși ia un M5 ?
0
0
berta
Alba Iulia, România
la 12 Mai 2014 - 21:57
Asa cum zici tu. Ai inceput sa te crezi "mesagerul invicibil"? Treaba cu "ia-o usor" e valabila pentru tine.Inca nu te prinzi de multe chestii.Eu stiu exact ce ai scris despre europene.Acum,ca o dai la sucit,e problema ta.Probabil ai priceput cate ceva ,probabil ca esti mai putin arogant....Felicitari! Este un pas innainte!
Tu chiar asculti muzica de genul ala?
0
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 13 Mai 2014 - 01:10
Nu ascult muzica de genu ăla.
Fraza aia din refren era for you.
Nu mă cred nici un mesager
"Inca nu te prinzi in multe chestii" -- fraza valabilă pentru orice muritor de pe Terra.
N-am scris nimic despre europene.
1
0
FromMoldova
Chişinău
la 13 Mai 2014 - 09:30
bmw o vazut ca m5 f10 pierde in fata e63 amg si rs6 avant, deaceea au fost nevoiti sa scoata ceva, dupa ce a aparut f10 multi au ramas dezamagiti, si ei nu stiau ce sa faca, decit sa scoata un alt model de m5
1
1
FromMoldova
Chişinău
la 13 Mai 2014 - 09:34
ascultati ce zice un fan al bmw : https://www.youtube.com/watch?v=ijgt4Iz9uFA
1
1
berta
Alba Iulia, România
la 13 Mai 2014 - 11:14
So, you did not say anything about European cars? Are you nuts? Are you ing kidding ,me? Really? Can I ask you something, because you have some issues. Do you need some small change? You can solve your mental things . LOL. I can donate you some small change to buy a whore. All your black pimps will vanish, just like that and you can use your tongue in a different way .Can you do something like this, or you are just a poor dick-sucker? Grow up man, and get laid! One more thing? Are you a drag-queen? Can you say "no"? Do you know how it looks a cam shaft? How bizzare !
1
1
Robert
Bucureşti, România
la 13 Mai 2014 - 11:17
Domnule ''englez'' , ai baut apa de toaleta ? Credeam ca esti varza la gramatica numai la lb.romana, dar observ ca nici cu engleza nu stai prea bine....te las sa ghicesti.
1
0
501STL
Chişinău
la 13 Mai 2014 - 15:22
FromMoldova bun,toti am inteles ca esti fan audi,si? davidaci? e un prost ca si cei ce il apreciaza,in russia la general nu se importa marfa de buna calitate.
1
0
501STL
Chişinău
la 13 Mai 2014 - 15:23
FromMoldova ai zis undeva ca audi prima a pus pe masina de serie LED,da nu oare lexus in 2008?
1
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 13 Mai 2014 - 18:57
Berta ...mai văd că iț lipește :D ...
Tu nu cumva lucrez la stroika intr-o țara vorbitoare de engleza.
Tu ești țăran de ăsta de la colț :D

Tu ce ai vrut să arăți? Ca esti mai destept ca toți și poti spune niste prostii pe engleza , crezind ca nime nu ințelege ??
Învață araba - o sa iti mearga :D ..
Sincer, am inteles ca esti educat :D

Aaaa , sauuuu, tu asta ție ți-ai spus dar ai vrut sa te descarci aici , da ? :D
Cambridge-ul cu asa ceva nu-l dai nene Ioane :D

Cea mai haioasa fraza a fost: "grow up man" :D
Tu așa știi ce vîrsta am :D ...deducția here nu merge.

PS: am zis sa spui niste cuvinte de lauda la adresa acestui M5 , iar tu ...."bați" capu da ?
Ca sa nu pun alt cuvint intre " ..."
1
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 13 Mai 2014 - 18:59
Berta ...relax , take a nap.
Out of order.
0
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 13 Mai 2014 - 19:01
PIATAAUTO.MD ,
Sper că știți engleza. Citiți comentariul de sus a lui BERTA
0
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 13 Mai 2014 - 19:13
Berta , tu nu cumva ai băut cu rușii de 9 mai ??
Verka Serdiucika și ești, vad ca incolo traji...
1
0
FromMoldova
Chişinău
la 13 Mai 2014 - 19:34
Ce o facut bmw? bmw chiar dupa ce s-a vindut lui brilliance, au dat-o in bara cu noul f10, si mai ales cu temperatura motorului. bmw e o marca care si-a inchiat cariera la inceputul anilor 2000.. dupa ce se foloseau de numele sau sa aduca cumparatorii in eroare. Si cineva aici imi spunea de calitatea "superioara" al bmw? care calitate baieti? bavarezii se gindesc numai la bani. Nu ei au rechemat anul asta 570 mii de masini , probleme cu motoarele? Anul trecut 500 mii probleme cu frinele si cablurile? nu ei? actualii bavarezii ingroapa marca mai tare, si an de an ei pierd in vinzari.
0
1
FromMoldova
Chişinău
la 13 Mai 2014 - 19:48
wai 501 sau cum acolo alfonso daca nu gresesc, tu nu incurca calitatea bmw si cu restul ce se importa in Rusia, tot ce se importa la calitate e mai bun decit bmw importat peste tot. bmw din rusia e tot bmw si in Moldova. sa tii minte cuvintele acestea :D ian uite cite bmw f10 se vind pe 999 :D
0
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 13 Mai 2014 - 21:08
eu pahodu a sa aprind o luminare pentru BMW :D :D ..
M5 E39 cel mai normal o fost..si la motor parca...si la aspect exterior/interior
1
1
FromMoldova
Chişinău
la 13 Mai 2014 - 21:20
Eugen eu demult am pus :D am pus si pe viitor :D
o intrebare catre Alifonea : - da bolidul asta la tine pe avatar e de la ce marca?
0
1
berta
Alba Iulia, România
la 14 Mai 2014 - 12:30
Ha,ha,ha,ha,,,, Am inceput sa rad cu muci..Doi putzoi care au lumea la piciorele lor! Oare? Am nevoie de conturile voastre bancare ca sa va trimit niste maruntis.Small change. Asa veti putea si voi sa puneti mana pe un dos de tarfa.Tu be a real man,you need balls.I am not talking about you. Kiddo,cand vei avea o masina proprie?
Mami,ai vazut ce a scris nenea asta? Da-i 2 palme,ca ma enerveaza rau de tot! Get laid ,lads!
Mucea,in viata ta urmatoare,nu te vei putea apropia de asa ceva.Nici macar de SRT 8.Ia-l de mana pe Lexus,si incepeti sa plangeti.Va potolesc eu cu un pic de laptic. No driver license,no car.What a pitty! Poor bugger! Have a wank, macacus resus!
0
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 14 Mai 2014 - 18:07
Și daca pun acum cu tine un pariu , ca ești un "fara creie și iți adat si de ce ?

:D :D ...tu, mina pe SRT8 nu o sa pui, și nici pe M sau AMG, dau BRABUS ETC.

Eu iți garantez nu numai ca o sa pun, ci o s-o și am.
La turci nu ajunge asai? Eu nu am nevoie de masina mea personala, ca am masina cu care sa ma plimb daca vreau. Și e mai bună decat a ta.
PS: tu ce ai ? Dacia ? :D
Eu pot sa pun pariu cu tine, vrei ?
Ne intilnim, pun pariu pe toata averea ta, sa vedem, am eu permis sau n-am? Sunt eu "kid" sau nu?

Dute-n mă** ...visator la tirfe. Ce, fetele nu se prea uita la tine asai ? :D
0
0
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 14 Mai 2014 - 18:07
La ce sa se uite, la un rapan ?
0
1
Eugen0
Cluj-Napoca, România
la 15 Mai 2014 - 00:31
BERTA - O DEDICATIE MUZICALA IN EXCLUSIVITATE PENTRU TINE:
http://youtu.be/NTwELT6Gmuk
0
1
Robert
Bucureşti, România
la 15 Mai 2014 - 00:48
Nu te pune la mintea lui Jeremy Clarkson de Bucale. El este un adevarat artizan care isi poate impartii valorile culturale, numai ca in dos . Citez '' am inceput sa rad cu muci'' , am incheiat citatul, deci ....asa ceva !!! :D :D . E o pura realitate totusi, cum poti rade ''cu muci'', poti vorbi cu rah*t, asa ca nu vorbii cu gura plina ca nu-i frumos. Cat despre maruntis, eu nu te-as sfatui sa ''nii dai noua'', mai bine ti i-ai strange intr-o pusculita, fiindca in ritmul asta de degradare profunda nu vad sa te tina prea mult in ''hora'' seful tau. Dar nehh....orice sut in fund, inseamna un pas inainte.....hai ca merita.

PS : Mai bn te-ai inscrie la ''euro parlamentare'', ai un limbaj constructiv ''celebru'' care a facut istorie inainte de 89'' ....poti incepe cu ''Dragi tovarasi si preteni'' :D :D
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!