Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Versiunea europeană Ford Mustang a primit 709 CP de la Geiger Cars

19 Mai 2015 - 11:39
Denis Godorozea
Versiunea europeană Ford Mustang a primit 709 CP de la Geiger Cars
Recent cei de la Ford au prezentat versiunea europeană al noii generaţii Ford Mustang şi iată, acesta deja a ajuns în Europa şi a fost modificată de atelierul german Geiger Cars!

Germanii nu au lucrat prea mult la exterior, schimbând doar jantele standard cu altele noi de 20 de inch cu cauciucuri de dimensiunea 255/35 R20 pentru puntea faţă şi 295/30 R20 pentru puntea spate, accentuând caroseria cu dungi negre.

Cele mai multe modificări au fost aplicate la partea tehnică. Noul Ford Mustang a primit suspensie sport care a coborât garda la sol cu 30 mm, bare de stabilizare mai rigide pe ambele punţi, un diferenţial autoblocabil Torsen cu raport de 3.73:1 şi un compresor mecanic pentru imensul V8 de 5.0 litri. Ultima modificare este cea mai esenţială, pentru că cu ajutorul acesteia puterea a fost crescută de la 421 la 709 CP, iar cuplul maxim a urcat de la 530 la 706 Nm! Cuplat la o transmisie manuală cu 6 trepte, V8-ul supraalimentat propulsează noul Mustang de la 0 la 100 km/h în 3.9 secunde sau cu 0.9 secunde mai rapid decât versiunea standard în timp ce viteza maximă ajunge la 305 km/h!

Preţul acestui pachet de modificări numit S550, care mai include şi sisteme de admisie şi evacuare, este de 82,900 euro, inclusiv costul modelului Mustang GT, care porneşte de la 40,000 euro în Germania.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (12 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter