Toyota Stories: #1 – despre experienţa proprie cu RAV4, clubul ADAC şi alegeri raţionale
12 Iunie 2015, 09:31
Portret:
Nume: Dr. Anatolie Sidorenko
Model deţinut: Toyota RAV4
Anul fabricării/achiziţiei: 2013
Kilometri parcurşi: 22,000 km

Redacţia PiataAuto.md, în parteneriat cu Centrul Toyota Chişinău „Continent”, dă startul astăzi unul nou proiect, „Toyota Stories”. În cadrul acestuia, redacţia noastră nu vă povesti despre calităţile maşinilor noi, sau despre informaţii din pliante publicitare, ci va contacta direct cu câţiva proprietari de modele Toyota, iar din cadrul unor discuţii amicale şi relaxante cu ei vom afla experienţele lor aşa cum le simt ei, cu toate bune şi mai puţin bune, cu exclamaţii şi nemulţumiri, cu secrete pe care doar un proprietar care-şi petrece zeci de mii de kilometri alături de maşina sa le poate descoperi.
Primul proprietar Toyota, cu care am reuşit să discutăm, este Dr. Anatolie Sidorenko, un om de ştiinţă în adevăratul sens al cuvântului, cu o experienţă vastă de muncă în inginerie şi nanotehnologii, în Moldova şi departe de hotarele ei.

Dr. Sidorenko, RAV4 pe care îl deţineţi este prima Dvs. Toyota? Ce v-a determinat să alegeţi acest model?
Sunt un automobilist înrăit, iar automobilul e o componentă foarte importantă a vieţii mele. În familia mea maşina a fost întotdeauna un membru de familie, când copiii erau mici plecam în vacanţe împreună, petreceam o mulţime de timp la bordul ei, apoi am avut ocazia să muncim şi să locuim 12 ani în Germania, iar acolo maşina e o necesitate absolută, fiind nicidecum un lux, ci o soluţie necesară de transport. În multe familii există chiar două maşini,
mai ales dacă ambii soţi muncesc. Acest RAV4 este a doua Toyota pe care o deţin. Fiind încă în Germania, în 2008 am cumpărat primul RAV4, de generaţie precedentă. Ştiam atunci că e un model legendar, care a conceput segmentul SUV-urilor compacte. Atunci m-am îndrăgostit foarte repede de acel model, iar de la volan am simţit imediat o compatibilitate foarte bună, ca să mă determine să rămân fidel acelui model. Pentru mine, acel model îngloba
perfect calităţile care contează cele mai mult, în viziunea mea: confortul, calitatea şi siguranţa. Pentru mine RAV4 se identifică drept un autoturism cu capacităţi de trecere de SUV şi cu o vizibilitate atât de bună, de parcă aş fi la volanul unui autobuz. De la volan ai o viziune excelentă la situaţia de trafic. Aceste percepţii s-au fortificat în timp, astfel încât, atunci când mi-am dorit o maşină nouă, în Moldova deja, era firesc să rămân fidel aceluiaşi model, care între timp s-a schimbat la o nouă generaţie.
Fiabilitatea e una din calităţile cu care Toyota s-a mândrit multă vreme şi continuă să se mândrească. Aş vrea să vă întreb dacă au existat momente în exploatarea maşinii Dvs. în care aţi întâmpinat mici defecte, disfuncţionalităţi?

Ştiţi, eu sunt membru al clubului german automobilist ADAC din 1994 şi primesc lunar de la ei materiale informative extrem de utile, inclusiv studii de fiabilitate a mărcilor şi modelelelor. Ani la rând m-am convins pe baza datelor
statistice reale că Toyota se afla în topul acelor studii de fiabilitate, cu o rată de defecţiuni extrem de mică. Am avut şi alte mărci de maşini înainte de Toyota, inclusiv mărci germane, pentru că am un stagiu de conducere de peste 30 de ani şi am şi permis de conducere german. Iar aceste cifre statistice în favoarea Toyota le-am simţit pe propria piele: nici cu primul RAV4, nici cu al doilea n-am avut nicio defecţiune propriu-zisă a maşinii. Deservesc cu regulatitate maşina, schimb componentele uzabile la timp, dar nişte plăcuţe de frână uzate nu pot fi catalogate ca defecţiune, ci ca un material consumabil. Îmi amintesc de o singură situaţie neplăcută în Moldova cu RAV4 actual, am avut o pană urâtă de roată, după care a trebuit să înlocuiesc roata, dar iarăşi, e vorba de anturajul drumurilor noastre, nu de o defecţiune a maşinii. În Germania timp de 12 ani nu am avut nicio pană, germanii se pare că sunt oameni practici şi nu irosesc cuiele aruncându-le pe drum. Aşa că fiabilitatea e la un nivel înalt, iar pentru mine ea e foarte importantă. La început am ales maşina conform studiilor de fiabilitate ADAC, iar cel de-al doilea RAV4 l-am ales conştient şi în urma impresiilor date de primul. Şi sunt foarte mulţumit astăzi – munca mea presupune foarte multe deplasări prin oraş, în afara lui uneori, şi ştiu că am o maşină nepretenţioasă care să mă
deservească, iar consumul real de 10 litri la sută în oraş eu îl consider foarte potrivit unui SUV.

Ce motorizare a lui RAV4 conduceţi, apropo?

Conduc un RAV4 cu motor pe benzină, de 2.0 litri, cu cutie de viteze automată şi tracţiune integrală. Până la această maşină am condus doar automobile cu transmisii manuale, iar la achiziţia
acestei maşini m-au convins consultanţii showroom-ului Toyota Moldova să aleg o cutie automată. Acum pot să spun că sunt bucuros de alegerea făcută, în oraş e foarte comod să conduci cu o transmisie automată. Şi dinamismul maşinii e cât se poate de suficient.

Aţi menţionat că aţi condus
acest RAV4 şi la distanţe mai
mari. Ce consum real aţi avut în
călătorii lungi?
Anul trecut am călătorit cu această maşină la o conferinţă în Lituania, pe o distanţă totală de 3,000 km. Consumul mediu real a fost sub 8 litri la sută, deşi am condus fără grijă la cifra de consum şi cu viteză destul de mare pe unele porţiuni de drum. Mai târziu am călătorit până în Spania cu maşina şi am avut aproximativ acelaşi consum mediu. RAV4 anterior, pe care l-am deţinut, indica un consum de 7.5 litri/100 km în călătorii mai lungi, dar acolo aveam un
motor de 1.8 litri şi tracţiune faţă, nu integrală. E de înţeles, deci, de ce maşina mea curentă are un consum un pic mai mare. Însă, eu consider că atunci când călătoreşti într-un asemenea confort şi în asemenea siguranţă, consumul de combustibil trece pe planul doi.

Noile automobile sunt burduşite cu tehnologii noi, care de care mai complexe. Din experienţa Dvs., vă ajută acestea cu adevărat să vă simţiţi mai bine în condus, la bord?

În Germania, tot în cadrul ADAC, am trecut un curs de şofat fără accidente, în cadrul căruia am fost instruit în tehnici avansate de condus, de trecere sigură a virajelor ţinând cont de distribuţia maselor maşinii, de traversare sigură a zonelor lunecoase, în dependenţă de tipul tracţiunii, etc. Pe RAV4 sistemele electronice şi tehnologiile fac toată această treabă pentru tine. E şi bine şi nu prea în acelaşi timp. De multe ori în condiţii mai dificile am sesizat intervenţii foarte discrete ale sistemelor electronice, menite să evite ajungerea în situaţii de pierdere a aderenţei, iar aceste intervenţii inteligente ar putea să-i salveze pe mulţi şoferi mai puţin experimentaţi. În acelaşi timp, prezenţa acestor sisteme nu trebuie să trezească euforia celui de la volan, pentru că în anumite viraje nici aceste tehnologii nu ar mai putea salva o situaţie
periculoasă. Eu zic că niciun şofer nu trebuie să se încreadă nelimitat în tehnologiile de la bord, dar să fie, totuşi, întotdeauna stăpân pe situaţie. Să fie şofer, nu pasager la volan, cu alte cuvinte.

Există elemente la bordul lui
Toyota RAV4 pe care Dvs. le-aţi îmbunătăţi?


Da, eu aş îmbunătăţi sistemul de încălzire a maşinii pe timp de iarnă. Pe
modelul precedent acel sistem era mai puternic, însă pe modelul actual am impresia că sistemul a fost gândit pentru o climă ceva mai puţin friguroasă. Iarna trebuie să aştepţi un pic mai mult pentru ca habitaclul să devină mai cald. Ştiu, însă, că Toyota reacţionează foarte rapid la criticile şi sugestiile din partea clienţilor. La generaţiile anterioare ştiu că mulţi clienţi se plângeau pe amplasarea roţii de rezervă pe hayon, greutatea roţii acţionând ca o sarcină suplimentară asupra uşi spate,
provocând scârţâieli în timp şi dereglări. Iată la generaţia nouă roata de rezervă este deja amplasată dedesubt, sub portbagaj, iar hayonul este mai uşor şi nu provoacă niciun sunet. În mod similar, cred că dacă li s-ar propune celor de la Toyota să se întoarcă la sistemul precedent de încălzire sau să-l facă un pic mai puternic pe ăsta, ei ar reacţiona.

Un SUV trebuie să fie şi practic, până la urmă. Ce aţi putea spune din experienţa de exploatare despre practicism, spaţiu pentru portbagaj şi pasagerii spate?
Generaţia anterioară oferea cam
puţin loc pentru genunchii pasagerilor spate. Eu ştiu din proprie experienţă, pentru că de multe ori călătoream cu acea maşină cu fiicele mele la distanţe lungi – iar ele sunt adulte deja şi, slavă domnului, au picioare lungi. E frumos, dar în RAV4 precedent ele se plângeau de spaţiu insuficient pentru genunchi. Modelul nou, însă, are un ampatament cu mult mai mare şi asta a mers în beneficiul pasagerilor spate, acum existând foarte mult spaţiu. O confirmă şi fiicele mele. Şi portbagajul a crescut uşor în volum, nu pot avea nicio pretenţie faţă de el. Ampatamentul
mai lung al noii generaţii, apropo, a
făcut ca şi rularea să fie mai lină pe drum – e un efect fizic firesc faţă de un ampatament mai scurt, care face orice maşină mai săltăreaţă. Pot să spun că şi amortizoarele noii RAV4 sunt foarte bune, cu o capacitate generală de amortizare foarte bună. O maşină foarte bună, într-un cuvânt!

Vreau să vă întreb şi despre
impresia pe care o aveţi despre
experienţele din service-ul Toyota
şi mă refer la calitatea lui,
dar şi la preţuri, cum le
percepeţi Dvs.
Aş putea să vă spun, întâi de toate, că în showroom-ul ăsta am avut impresia unei insule din Germania, cu acelaşi nivel de deservire cu care m-am obişnuit mulţi ani în Germania. Munca şi deservirea aici sunt organizate la acel nivel corect, care trebuie să existe, iar eu, de la prima mea vizită şi până astăzi, revin cu plăcere aici ca într-o insulă a civilizaţiei şi a lucrului bine făcut. Evident, preţurile la deservirea
tehnică sunt ceva mai înalte decât la un service dubios dintr-un garaj, dar într-un garaj nimeni nu vă va da nicio garanţie reală. Mai mult ca atât, cât timp maşina se află în garanţie, nici unui proprietar mai experimentat nu-i va veni în cap să rişte pierderea garanţiei căutând service-uri de alternativă. Pentru mine experienţa de deservire a maşinii în service-ul oficial e plăcută – în timp ce mecanicii schimbă uleiul şi filtrele şi
fac nişte verificări, pot servi o cafea într-o atmosferă curată şi liniştită, pot citi nişte ştiri, iar peste 30-40 minute ieşi din service sigur pe maşina ta. Ştii cu siguranţă că toate lucrările necesare au fost făcute şi au fost făcute în conformitate cu cerinţele producătorului.

Dar după expirarea garanţiei, veţi continua să deserviţi automobilul Dvs. la service-ul oficial?

Ştiţi, te obişnuieşti foarte repede cu ceva bun. De asta, cel mai probabil că voi continua să deservesc automobilul la service-ul oficial. Economisirea la mărunţişuri, de regulă, nu l-a îmbogăţit pe nimeni. Poţi să nu cumperi un obiect de care nu ai cu adevărată nevoie, dar să-ţi deserveşti calitativ maşina de care depinde siguranţa ta şi a familiei tale, e o decizie raţională. Eu tind să încredinţez aceste sarcini specialiştilor calificaţi şi certificaţi, în care pot fi încrezut.

Vă mulţumim pentru o discuţie interesantă!

Toyota Stories #1 на русском
PiataAuto.mdRedacţia PiataAuto.md
5
3,199
GALERIE FOTO (15 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!