Conducătorii nu sunt de acord cu automobilele autonome!
2 Octombrie 2015, 15:15
În ultima vreme tot mai multe companii îşi demonstrează intenţia de a lansa automobile autonome în viitorul nu prea îndepărtat. Asupra acestei tehnologii lucrează aşa giganţi precum Audi, BMW, Mercedes-Benz şi Volvo.
Parţial această tehnologie intră în viaţa noastră prin sisteme de parcare semi-automată sau chiar automată (noua BMW Seria 7), prin sistemul cruise control adaptiv, care respectă distanţa de la automobilul din faţă,
poate accelera, frâna şi chiar vira, în cele mai recente ipostase! Ideea unui automobil autonom este una tentantă, iar acest concept ar putea apărea foarte curând, unica piedică fiind legislaţia, care nu permite aceste vehicule pe drumurile publice.
Doar câteva state americane permit exploatarea vehiculelor autonome, iar cei de la Daimler au scos deja pe străzi un camion complet autonom. Totuşi, mai este o piedică mare în faţa automobilelor autonome şi aceasta este însăşi omul, sau mai bine zis, consumatorul. Cât de fericiţi nu ar părea conducătorii din spoturile demonstrative ale acestei tehnologii, nu toţi conducătorii „reali” ar dori ca maşina să se deplaseze de una singură, iar ei să se transforme în simpli pasageri indicând doar destinaţia dorită.
Un studiu recent realizat pe un eşantion de 1,784 de persoane în Marea Britanie a demonstrat că 70% dintre conducători nu sunt de acord cu implementarea tehnologiei condusului autonom, 24% sunt indecişi şi doar 6% acceptă să vadă automobile autonome pe drumurile publice. Aproape jumătate din aceştia (45%) nu le place ideea să nu ţină sub control situaţia,
iar 36% le place prea mult condusul pentru a se dezice de această plăcere, 5% se tem că aceste automobile autonome ar putea fi atacate de hackeri, 4.4% cred că vor fi costisitoare, iar 2.9% nu cred că vor ajunge să le vadă vreo-dată pe străzi.
Majoritatea respondenţilor au fost foarte sceptici privitor viabilitatea vehiculelor autonome, care ar fura plăcerea condusului, ar putea lua decizii greşite, ar putea fi controlate de persoane malefice sau ar putea avea erori în sistem care ar duce la un mai mare dezastru, decât automobilele convenţionale.
Totuşi, testele reale indică contrar.
Spre exemplu, cei de la Google
au investit milioane de dolari în automobilele autonome, care au
parcurs în viaţa reală peste 2.7 milioane de kilometri având doar 11 accidente minore toate cauzate de alţi şoferi şi nu de vehiculele autonome.
Dar voi, cititorii noştri, ce părere aveţi despre automobilele autonome?
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
2,029
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!