DeLorean lansează primul spot în 30 de ani! (Video)
8 Februarie 2016, 14:03
După ce au anunţat că vor reîncepe producţia legendarului DeLorean DMC-12, cei de la DeLorean Motor Company au bucurat fanii cu un prim spot după 30 de ani! Protagonistul spotului numit „Lucky Coin” (moneda norocoasă) este vechiul DMC-12, care este reprezentat drept un vis, o dorinţă, o escapadă de la problemele cotidiene. Straniu, dar în spot nu am văzut nicio asociere cu pelicula „Back to the Future”! Dar spotul este fine şi fără această asociere.
Altă întrebare ne frământă mai tare - cum va arăta modelul reînviat? Conform celor de la DeLorean Motor Company noul DMC-12 va fi produs din piesele noi rămase de la compania falimentată, dar va avea un propulsor nou, care va respecta normele de emisii. Propulsorul va fi furnizat de la una dintre cele patru companii cu care negociază cei de la DMC – două americane şi două europene. Sunt propulsoare aspirate natural V6 şi turboaspirate în 4 cilindri cu puteri
cuprinse între 270 şi 350 CP. Chiar dacă se va opta pentru propulsorul de 270 CP, acesta va fi mai mult decât de două ori mai puternic decât V6-le original care dezvolta doar 130 CP. Pentru a face faţă performanţelor sporite noul DMC-12 va fi echipat cu jante mai mari şi cauciucuri de performanţă, care vor permite instalarea unui sistem de frânare mai performant. Ardem de nerăbdare să vedem noul DeLorean DMC-12!
PiataAuto.mdValeriu Bahnaru
0
1,932
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!