Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

Nissan introduce sistemul hibrid e-Power cu generator pe benzină (Video)

2 Noiembrie 2016 - 15:36
Denis Godorozea
Nissan introduce sistemul hibrid e-Power cu generator pe benzină (Video)
Cei de la Nissan doresc să uşureze tranziţia conducătorilor de la propulsiile convenţionale la propulsia pur electrică cu ajutorul noului sistem hibrid e-Power. Instalat pentru prima dată pe modelul Nissan Note e-Power, care deja a intrat în producţie, propulsia dispune de un motor convenţional pe benzină în 3 cilindri, un motor electric potent şi un pachet de baterii amplasat sub scaunele conducătorului şi pasagerului faţă. Pachetul de baterii este de 20 de ori mai mic decât cel instalat pe LEAF, astfel, putem intui că acesta are o capacitate de 1.5 kWh, având în vedere că LEAF oferă un pachet de 30 kWh.

Spre deosebire de un sistem hibrid obişnuit, care utilizează atât propulsorul convenţional, cât şi motorul electric pentru a pune în mişcare roţile motrice, noul sistem hibrid e-Power utilizează doar motorul electric pentru a propulsa roţile faţă, în timp ce unitatea convenţională pe benzină nu este conectată la roţi şi serveşte drept generator de energie pentru pachetul de baterii litiu-ion.

Este un sistem apropiat celui utilizat pe BMW i3 REX, însă spre deosebire de bavarez, bateriile căruia pot fi încărcate de la priză, iar generatorul pe benzină este inclus doar atunci când bateriile rămân fără energie, propulsorul convenţional al sistemului e-Power este utilizat mai frecvent, pentru a suplini bateriile cu energie.

Astfel, este eliminată în totalitate necesitatea încărcării de la priză, bateriile fiind încărcate doar cu ajutorul propulsorului convenţional.

Noua propulsie e-Power este menită să ofere experienţa de condus al unui vehicul pur electric, datorită unui motor electric potent, dar compact, fără a avea bătăi de cap cu încărcarea bateriilor şi autonomia redusă, de care suferă vehiculele electrice. Cât combustibil consumă noul Nissan Note e-Power la încărcarea bateriilor pentru o autonomie de 100 km, nu se anunţă.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE):
GALERIE FOTO (8 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter