La doar 4% energie regenerabilă produsă în Moldova, Ministerul Energiei se plânge că e prea multă

China lansează parcuri fotovoltaice cu funcţii triple, marchează aproape în fiecare lună recorduri de noi turbine eoliene, cele mai mari şi mai puternice din lume, iar Danemarca îi răspunde cu regularitate la capitolul turbinelor eoliene, făcând paritate la recorduri, în mările din jurul Olandei se construiesc cele mai largi parcuri eoliene, la fel ca şi lângă Marea Britanie, unde se implementează deja şi turbine maritime flotante — toate acestea sunt subiecte de ştiri doar din ultimele luni, care reflectă clar tendinţa lumii civilizate de a galopa rapid spre energie complet generabilă, cu zero emisii CO2 cel puţin direct. Simplu spus, cu cât mai mare e proporţia de energie regenerabilă pentru o ţară, cu atât mai bine, iar multe ţări şi-au luat angajamente clare de a ajunge la 100% regenerabilă în mixul lor energetic. Moldova, însă, are o situaţie aproape paradoxală. La doar 4% energie regenerabilă în mixul său energetic, Ministerul Energiei se plânge că e prea multă! Sună năucitor? Pentru că este! Pentru a înţelege şi descoase acest paradox, am mers la o întâlnire ministrului energiei, Victor Parlicov, cu jurnaliştii specializaţi în subiecte economice, i-am adresat direct întrebări, apoi au urmat noi întrebări pentru minister, adresate prin consilierul ministrului.

La întâlnirea cu jurnaliştii, Victor Parlicov a făcut anunţul care ne-a nedumerit şi intrigat: Moldova are prea multă energie regenerabilă în cota sa, motiv din care o poate stabiliza cu greu. Solicitat să dea detalii, acesta ne-a spus că marea problemă a Moldovei e faptul că solicitările în reţeaua naţională electrică variază foarte mult de la minim la maxim, mai ales vara. Astfel, în nopţile de vară în Moldova se consumă atât de puţină electricitate, încât reţeaua nu are unde livra efectiv energia produsă. Iar dacă e o noapte cu vânt şi turbinele eoliene instalate în ţară produc electricitate, atunci problema devine şi mai gravă şi cea mai mare provocare e unde să se livreze electricitatea în surplus. Ştim, multora dintre voi vă vin în minte aceleaşi 5-10 întrebări care ne-au venit şi nouă în discuţia cu ministrul — păi, stocare de electricitate, sau poate centrale cu baterii Tesla, sau poate stocare pe bază de bazine acvatice şi diferenţe de nivel, sau poate un management mai bun al producţiei de alte surse, încât să se echilibreze sarcina, sau poate exportare pe timpul nopţii către ţări vecine, care au o mai bună capacitate de absorbţie?

L-am întrebat pe ministru care e cifra acelui consum atât de mic, încât devine critic pe timpul verii? Ne-a spus că la nivel naţional e vorba de doar 200 MW putere, noaptea, pe timp de vară. Într-adevăr, e o cifră foarte mică de putere solicitată de reţeaua unei ţări. La orele de consum maxim, în funcţie de sezon, Moldova foloseşte între 700 şi 950 MW putere. Respectiv, trebuie să existe în reţea suficiente surse de producţie internă a electricităţii sau de import încât să se poată asigura cei 700-950 MW la orele de maxim.

Problema acestei variaţii, însă, e una care există în lume în toate reţelele electrice, de multe decenii încoace. România, Elveţia şi Norvegia, de exemplu, rezolvă capacitatea suplimentară de producţie la orele de vârf prin hidrocentrale, care pot fi pornite uşor la orele dorite de zi, cum ar fi hidrocentrala Lotru, care poate fi pornită îăn doar 4-5 minute. Apa se acumulează întotdeauna, dar turbinele sunt pornite la orele dorite şi astfel e asigurată o producţie mai mare la orele de vârf şi mai mică la orele latente. Elveţia mai are şi centrale de stocare a electricităţii pe bază de lacuri de acumulare — când e prea multă energie în reţea, se pompează apa dintr-un lac situat la altitudine mai mică la unul mai mare. Ulterior, apa, ajutată de gravitaţie, e lăsată să curgă în jos, învârtind turbinele şi acestea generând electricitate la ora dorită. O asemenea metodă are o eficienţă de până la 80%, deci 20% din energie se pierde, dar e o metodă pe termen lung ce nu necesită baterii şi o asemenea centrală poate lucra şi 50-80 de ani fără reconstrucţii majore.

Foto: Stocare de electricitate prin metoda pompării într-un lac de acumulare la altitudine mai mare, Elveţia

Pe lângă problemele obişnuite din toate ţările, Moldova are problema că sarcina de noapte e prea mică în comparaţie cu cea din orele de vârf, deci sub 25% uneori sau chiar mai puţin. Aici se ascund provocările grele, întrucât asta ar însemna că sistemul energetic ar trebui să fie atât de elastic încât să poată fi ajustat cu 75-80% din capacitatea sa de producţie şi import. Dacă ai un reactor nuclear, de exemplu, nu îl poţi ajusta cu uşurinţă să producă acum 200 MW şi peste câteva ore 700 MW. Reactoarele produc de obicei constant puterea, iar orice variaţie e planificată cu mult timp înainte. La centralele cu gaze, precum cea de la Cuciurgan din Moldova, variaţii pot exista, dar oricum există un minim de capacitate la care ea poate opera. Şi atunci în nopţile de vară Moldova practic trebuie să reducă la minimul absolut capacitatea de la Cuciurgan, iar dacă în reţea vine un aflux mare de la turbinele eoliene, ne pomenim în paradoxul că avem „prea multă” electricitate regenerabilă. Şi asta pentru că nu putem opri cu totul Cuciurganul, spun cei de la minister, iar energia regenerabilă a ajuns să cuantifice o putere notabilă, care nu mai e de fundal, ci contribuie mult.

Soluţia propusă de ministru e să limiteze puterea panourilor solare pe care şi le instalează cetăţenii, spre exemplu, şi o măsură similară la turbine eoliene. Dacă ai vrea să ai putere mai mare instalată, ar urma să fii obligat să-ţi instalezi o baterie electrică, ce ar stoca energia local, la tine acasă, astfel încât reţeaua să nu aibă de suferit. „Păi asta e limitarea dezvoltării de energie regenerabilă!”, i-am zis ministrului. „Nu neapărat, e o dezvoltare în pas cu capacitatea de stocare” ne-a răspuns acesta.

Acesta a mai zis că-şi doreşte ca oamenii să treacă masiv la maşini electrice, pentru ca noaptea acestea să se încarce şi astfel să crească solicitarea de consum în reţea. Practic, dacă noaptea s-ar consuma nu 200 MW putere, ci 400 sau 500 MW, oamenii încărcându-şi maşinile electrice, atunci sistemul energetic ar putea avea mai multe turbine eoliene, oferind surplusul necesar cu ajutorul lor şi având astfel mai multă energie regenerabilă, fără a se plânge că e prea multă.

Fireşte, l-am întrebat cât cuantifică energia regenerabilă în Moldova, de am ajuns să vorbim că e prea multă. „Cam 4%”, ne-a răspuns. Deci restul 96% din energia din Moldova vine din surse fosile, efectiv! Şi noi ne plângem că e prea multă energie regenerabilă? Am cerut cifre mai exacte.

Aşadar, când se vorbeşte de 4% în mixul energetic, se are în vedere atât electricitatea, cât şi alte capitole, cum ar fi energia termică, de exemplu. În acest mix general, cota energiei regenerabil în Moldova a fost de doar 2% în 2021, conform datelor furnizate de Ministerul Energiei nouă azi, iar pentru 2022 datele cumulate încă nu sunt sistematizate dar ar fi aproape de 4%.

Dacă vorbim doar de consumul de electricitate la nivel de ţară, atunci ponderea electricităţii din surse regenerabile a fost de 5,9% în anul 2022, conform datelor primite azi de la Minister, şi confirmate de Moldelectrica. În 2021, însă, cota regenerabilelor a fost de 3,6%, deci există o creştere importantă de la an la an. Dar, vorbind pur de electricitate la ziua de azi, avem efectiv în jur de 6% de electricitate generată din surse regenerabile. La cei circa 4.200 GWh consumaţi anual de Moldova, asta înseamnă cam 250 GWh de electricitate din surse regenerabile anual. Extrem de puţin, dacă e să vorbim obiectiv şi să raportăm la capacităţile unor turbine moderne sau a unor parcuri eoliene sau fotovoltaice moderne!

Care e puterea instalată a surselor regenerabile de producţie a electricităţii azi în Moldova, am întrebat ministerul? — pentru că toată energia regenerabilă e produsă local, acum, nu e importată. Am primit cifrele azi, pe baza limitelor de putere instalată aprobate pentru a fi în vigoare până la 31 decembrie 2025, deci producţia curentă e aproape de limită, dar nu neapărat o atinge încă. Astfel, avem 120 MW putere instalată de energia eoliană la nivel de ţară şi 130 MW de putere instalată a panourilor solare la nivel de ţară. În total — 250 MW. Lor li se adaugă surse 100 MW putere la centrale pe biogaz, 15 MW de cogenerare pe biocombustibil solid încă 30 MW de ardere directă a biocombustibililor şi deşeurilor agricole, şi doar o putere derizorie de doar 5 MW de la hidrocentrale. Aceste categorii mai însumează 150 MW, iar în total categoria regenerabilelor are 400 MW putere instalată ca limită maximă.

E mult 120 MW putere de la turbine eoliene? Dacă vorbim de turbine mai mici de 2-4 MW, asta înseamnă vreo 30-60 turbine la nivel de ţară. Dacă am compara cu turbine mai moderne de uscat — de vreo 7-8 MW, asta ar însemna 15-18 turbine. Nu e foarte mult deci, dar se pare că e foarte mult atunci când consumul întregii ţări la nivel de noapte e de 200 MW şi 120 MW sunt furnizaţi de turbinele eoliene într-o seară cu vânt. Rămân doar vreo 80 MW de suplinit cu centrala de gaz de la Cuciurgan, spre exemplu, dacă nu luăm în calcul centralele pe biogaz, care pot acoperi în totalitate această diferenţă. E mult 130 MW de la panourile solare instalate de companii şi proprietari casnici, plătite din banii proprii? Sigur că nu e mult, pentru că doar alaltăieri vorbeam despre un parc fotovoltaic din China de 1.000 MW. În cazul Moldovei, energia solară e generată ziua, când solicitarea nu e chiar de 200 MW, ca şi noaptea, dar totuşi nu e întotdeauna suficient de mare.

Aşadar, am ajuns la un paradox greu de înţeles, totuşi. Pe de o parte, vrem independenţă energetică şi vrem electricitate produsă local, cu zero emisii CO2. Pe de o parte vrem ca pentru centrala de la Cuciurgan să nu ne mai şantajeze nimeni cu disponibilitatea gazului natural. Iar pe de altă parte, ajungem să limităm oamenii şi companiile care îşi investesc propriii bani în producţia de electricitate regenerabilă, pur şi simplu pentru că sistemul energetic la nivel de ţară nu poate gestiona această variaţie atât de mare de minim şi maxim. Există soluţii în vizor la minister?

Sincer, nu prea sunt menţionate soluţii care să dea contribuţie la nivel naţional. Limitarea prin lege şi impunerea proprietarilor să-şi ia baterii ca să rezolve problema pe care trebuie sistemul energetic naţional să o rezolve — asta nu e tocmai o soluţie. Stimularea oamenilor spre maşini electrice pentru a creşte consumul de noapte — e o soluţie superficială în esenţă, pentru că doar aparent rezolvă problema crescând sarcina în reţea. În nopţile când nu va fi vânt, însă, vom avea nevoie să ardem mai mult gaz la Cuciurgan. Ministrul a mai menţionat soluţia ca proprietarii de maşini electrice să-şi conecteze maşinile electrice la reţea şi să folosească bateriile lor ca stocare, luând energie din reţea când e puţină solicitare şi livrând-o înapoi când e multă. Dar e o soluţie atât de utopică şi îndepărtată ca să aibă un impact la nivel de ţară, încât nici nu merită prea mult discutată în acest articol, pus că maşinile electrice ajung seara acasă cu bateria mai epuizată şi nu neapărat au de unde da surplus seara în reţea, pentru a-l lua înapoi ulterior noaptea sau pe timpul zilei. Ministerul ne-a vorbit şi despre o baterie de 80 MW putere şi 40 MWh capacitate pe care o planifică în implementare în curând, când i-am întrebat de baterii mari, dar din păcate o baterie pentru stabilizarea şocurilor, nu pentru a stoca şi furniza în mod regulat energie regenerabilă în reţea.

Iar aici concluzia noastră e simplă şi clară. Avem nevoie urgent de soluţii de stocare a electricităţii la nivel de ţară, cu puteri mari, cu capacitate mare. Putem aplica baterii de genul celor de la Tesla, cum aplică Australia, sau putem apela la alternative similare. Australia e exemplul perfect de asemenea baterii, implementate tot din cauza aceleiaşi „probleme” — că foarte mulţi consumatori casnici au instalat panouri, care produc când nu e solicitare, iar alţi investitori au creat parcuri eoliene şi fotovoltaice. Iar acum în Australia există deja multe parcuri mari de baterii, de obicei în segmente de 200 MW putere, întregul parc putând însuma şi 800 MW sau chiar 1.000 MW putere. Dar putem lua un exemplu standard al unei centrale Tesla de baterii din Australia — cu 219 MW putere livrată în reţea şi 877 MWh de electricitate stocată în reţea. O singură asemenea centrală ar putea absorbi aproape toată energia solară şi eoliană curentă produsă în Moldova, pe timpul zilei, livrând-o seara, apoi noaptea ar stoca din nou pe cea eoliană când există. Iar astfel, producţia de electricitate pe bază de gaz poate fi redusă la un minim absolut pe termen mai lung, sau, dacă avem 2-3 asemenea centrale de baterii şi stimulăm apariţia de noi panouri şi eoliene, centrala de la Cuciurgan poate lua pauze mai lungi pe perioada verii, ca să nu funcţioneze sub capacitatea sa minimă. Iar noi vom avea, în rezultat, electricitate produsă local, fără a arde gaz sau păcură, şi fără a importa acel gaz sau acea păcură necesară pentru ea. Deci, nu cota regenerabilelor trebuie limitată, ci exact invers, cea produsă cu multe emisii CO2 şi materii prime care ne fac dependenţi. Dar ca asta să se întâmple, avem nevoie de stocare, la nivel de ţară, la nivel de reţea, nu de baterii puse pe seama oamenilor. Şi stocarea cea mai accesibilă imediat, care poate fi rezolvată doar cu bani, fără construcţii de infrastructură prea complexe — cum ar fi bazinele hidro şi lacurile de acumulare — sunt bateriile menţionate mai sus. Sigur, poate şi soluţia hidro e viabilă, poate chiar e mai bună, dacă ar fi realizată suficient de repede. Dar esenţa e clară, avem nevoie de soluţii de stocare şi sub nicio formă nu e admisibil să spunem că avem prea multă energie regenerabilă acum în Moldova, când nu atingem nici 6% din totalul electricităţii şi nici 4% din totalul energiei!

Foto: Centrală de stocare pe bază de baterii Tesla din Australia

P.S.: În decembrie anul trecut, în plină criză energetică, publicam un articol despre soluţiile care ar exista pentru independenţa energetică a Moldovei. Acum ştim că acel articol a fost văzut şi observat de către cei de la Minister, ba chiar luat în considerare, inclusiv în eventualitatea unei centrale nucleare, după cum a menţionat chiar ministrul Parlicov. Problema e că standardele sunt aproape imposibil de atins acum de Moldova, motiv pentru care ministerul a făcut o mişcare admirabilă şi a încheiat acordul cu România de co-participare la centrala nucleară de la Cernavodă. O mişcare foarte bună ca strategie, deci, şi ne bucurăm că cei de la minister au analizat asemenea opţiuni la modul serios şi au acţionat. Şi am fi bucuroşi dacă ar face-o şi acum, cu soluţiile de stocare, pentru că asta ar îndrepta Moldova cu paşi rapizi spre dezvoltarea regenerabilelor şi spre independenţa energetică pe care ne-o dorim cu toţii.