Cel mai mare parc eolian maritim cu turbine flotante din lume a fost inaugurat şi va asigura energia pentru extracţia de petrol şi gaze în apele Norvegiei

Sună paradoxal, dar uneori se întâmplă şi asta, un întreg parc eolian tocmai a fost inaugurat în apele de lângă Norvegia, pentru a produce electricitatea necesară extracţiei de petrol şi gaz natural. Or, deşi e posibil să fi uitat în contextul în care Norvegia are cele mai multe maşini electrice pe cap de locuitor din toată lumea, ţara este şi unul din cei mai mari producători de petrol şi gaze din lume, livrând aceste hidrocarburi altor ţări.

Noul parc eolian maritim, pe nume Hywind Tampen, e cel mai mare din lume din cele ce au turbine flotante — aceste tip de turbine fiind unul relativ nou în implementare în lume. Simplu vorbind — dacă anterior turbinele maritime aveau nevoie de un pilon lung pentru a fi fixate de fundul mării, cu ancorări în jurul lor, ceea ce impunea o adâncime limitată a apei, de obicei nu foarte departe de ţărm, atunci turbinele flotante au o construcţie sub ele ce le permite să plutească pe apă, fără a se scufunda. Şi pentru că turbina trebuie să stea vertical, rezistând forţei vântului, ea e de asemenea ancorată, de obicei din trei puncte, asigurându-i-se astfel stabilitatea.

Ei bine, noul parc eolian din Norvegia are 11 turbine eoliene de acest fel, fiecare cu o putere de 8,6 MW, care a fost ajustată la 8 MW în acest caz, iar astfel puterea instalată a întregului parc eolian e de 88 MW. Turbinele se află departe de ţărm, la circa 140 km, dar şi mai important e că ele se află în ape cu o adâncime de 260-300 metri, acolo unde turbinele standard nu mai pot fi instalate. Aceste turbine au fost instalate anul trecut, şi a urmat o perioadă de testare, întrucât e vorba de o tehnologie nouă, care a şi determinat ajustarea puterii la 8 MW şi conectarea lor deplină la reţea.

Foto: Momentul de conectare simbolică a parcului eolian la reţea

Iar reţeaua în acest caz nu duce spre ţărm, ci spre două platforme maritime de extragere a petrolului şi gazului natural — Gullfaks şi Snorre — una situată mai la nord de parcul eolian, iar alta mai la sud. De ce ar fi livrată electricitatea produsă eolian spre aceste platforme, fiind astfel folosită la extracţia de petrol şi gaz?

Pentru că această activitate de extragere oricum are loc acolo, dar electricitatea pentru ea e produsă local, prin arderea unei părţi din gazul natural extras. Practic, cele două platforme au câte o centrală electrică, iar aceste centrale produc electricitatea necesară utilajelor de forare. Noul parc eolian, însă, cu 88 MW putere instalată, va înlocui o bună parte din sarcina acestor centrale, făcându-le să opereze doar pentru a completa necesarul de electricitate. Astfel, mai puţin gaz metan va fi ars pentru electricitatea necesară şi mai puţin CO2 va fi emis în Marea Nordului, în apele de lângă Norvegia. Autorii ideii spun că anual, se va evita emiterea în atmosferă a 200.000 tone de CO2, datorită celor 11 turbine eoliene plutitoare.

Iar producţia, transportarea, instalarea şi conectarea celor 11 turbine la cele două platforme de extracţie, cu tot cu ajustările necesare reţelei electrice, n-au costat puţin. Bugetul de facto, anunţă norvegienii, a fost de circa 670 milioane de euro, sau 7,4 miliarde de coroane norvegiene, cu 2,4 miliarde mai mult decât se estima iniţial. Circa 566 milioane de coroane au fost obţinute de la un fond de stat pentru dezvoltare a industriei, şi alte 2,3 miliarde de la Enova, o structură de stat deţinută de Ministerul Climei şi Mediului din Norvegia, care investeşte în proiecte de trecere la energie regenerabilă. Sigur, am putea spune că preţul plătit pentru cele 11 turbine şi doar 88 MW capacitate e uriaş, dar norvegienii au demonstrat că ştiu cum să-şi folosească atât banii din extracţia de petrol, prin fondul lor suveran de investiţii, de care beneficiază întreaga ţară, cât şi faptul că ştiu să-şi păstreze ţara curată, şi totodată în topul celor care gândesc vizionar în tehnologii de energie.