(VIDEO) Întrecere strânsă între Mercedes-AMG EQE şi Lucid Air Grand Touring, două modele electrice de performanţă din Germania şi SUA

27 Septembrie 2023, 21:18
Redacţia PiataAuto.md
Mercedes s-a tot ţinut de lansat modele electrice în ultimul an, iar în scurt timp după Mercedes EQS a urmat şi sedanul mai mic, EQE, care are şi o versiune de performanţă, cu emblemă AMG. Dar, pentru că tehnologia bateriilor e una tot de 400V, nu de 800V, vârful de putere e oferit pentru un timp limitat. Ei bine, acum modelul german electric cu emblemă AMG a fost pus faţă în faţă cu un Lucid Air Grand Touring.
Dacă Mercedes-AMG EQE are 617 CP mecanici, atunci Lucid vine cu 819 CP, mult mai mult, deci. Modelul german e şi simţitor mai greu, cu peste 150 kg, deşi e cu 3 cm mai scurt. Şi, dacă Mercedes e conservator în arhitectura electrică, rămânând la 400 volţi, Lucid are peste 900V, ceea ce-l pasează imediat în avantaje majore în puterea pe care o poate livra roţilor şi pe care o poate accepta de la prize, aşa cum explicam în abecedarul parametrilor esenţiali ai maşinilor electrice de acum ceva timp.
Aşadar, cine ar putea învinge? Aparent, Lucid ar trebui să învingă detaşat. Şi a învins, doar că nu la fel de detaşat, precum am crede.
În linie dreaptă, Lucid îl lasă departe pe Mercedes, datorită voltajului bateriei şi kilowaţilor rezultaţi. Dar în viraje, se pare că germanii şi-au păstrat iscusinţa de a crea suspensii excelente, care reuşesc să dea un plus de manevrabilitatea. Şi cum întrecerea de mai jos e una în formă de U, cu un viraj la mijloc, precizia virării a contat.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
1,994
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!