Istoria curioasă a camionului Mercedes de 5 tone cu motor diesel de 1.500 CP de acum 25 de ani

6 Octombrie 2023, 17:53
Redacţia PiataAuto.md
În prezent, dacă vorbim de cel mai camion de serie din lume, puterea motorului ar fi de 770 CP la Scania 770S şi de 800 CP la recent lansatul Shacman din China. La camioane electrice, un inginer Tesla tocmai a dezvăluit în această săptămână că puterea disponibilă în sistemul lor de propulsie electrică e de 1.500 CP, doar că inginerii o limitează la mult mai puţin, ca să păstreze eficienţa. Dar în istorie a existat, acum 25 de ani, un camion Mercedes Atego, care avea 1.500 CP încă atunci, în anul 1998!
Nu, camionul nu era unul pe care să-l poată cumpăra oricine şi să plece cu el în curse lungi. Era un camion de cursă, creat în timpuri când în Europa erau populare competiţii între camioane, pe circuite. Să vezi camioane care aleargă pe circuite, în curbe strânse unele după altele, forţându-şi motoarele şi frânele, dar şi manevrabilitatea, era ceva cu totul impresionant, care putea exista doar alte epoci într-o formă atât de răspândită şi intensă.
Iar camionul ăsta Mercedes, despre care vorbim azi, a venit să domine pe atunci, cu puterea sa imensă şi cu pilotul Ludovic Faure la volan, care a devenit campion cu acest camion. Cursă după cursă, camionul ăsta lăsa publicul cu gura căscată şi alţi piloţi privindu-l din spate neajutoraţi. Şi asta pentru că sub capotă avea un motor cu o inginerie fascinantă şi mai ales cu o performanţă ameţitoare.
Foto: Ludovic Faure, pilotul care conducea acest camion

Ei bine, nu tocmai sub capotă, că aici nici nu există o capotă. Şi apoi, deşi arată ca un camion şi poartă numele Atego, camionul ăsta e un bolid de cursă, care are până şi cadrul şi suspensiile modificate, nemaivorbind de motorul imens, care ocupă o mare parte din spaţiul din axe.
Iar motorul era unul diesel, V6, de 11.946 cm cubi, cu numele de cod OM 501 LAR. Acesta beneficia de injecţie de înaltă presiune şi de două turbosuflante mari, ce operau cu presiune sporită, la care se mai adăuga şi un sistem de răcire intermediară, sau intercooling.
Motorul dezvolta 1.100 kW, sau 1.496 CP dacă e să fim mai exacţi, însă puterea maximă era livrată în intervalul a 2.000-2.200 rpm. Cuplul maxim e cel puţin la fel de impresionant, ajungând la 5.000 Nm!
Cutia era una de curse, secvenţială, iar pilotul avea în cabină un post de condus similar cu cele ale bolizilor de raliu, având şi cuşcă de protecţie în cazul răsturnării. Însă camionul avea până şi roţile modificate, cu jante şi anvelope de mărimea 315/70 R 22,5, pentru un profil mai redus al anvelopei şi o manevrabilitate mai bună. Şi la 5 tone greutate, camionul se descurca de minute pe circuit.
Camionul atinge 160 km/h viteză maximă, apropo, aşa că, teoretic, şi un autobahn din Germania ar fi putut crea impresii furtunoase.
Camionul ăsta a făcut istorie pentru Mercedes la acea vreme, atât direct, în cursele de motorsport, prin luptele frumoase şi victoriile aduse, cât şi indirect, prin sporirea imaginii camioanelor Mercedes. Au fost anii în care Mercedes a reuşit să mai iasă de sub eclipsarea titanilor de la Volvo şi Scania, care aveau imaginea unor camioane indestructibile în timp, şi-şi tot adjudecau titluri de cele mai puternice şi savuroase motoare, pe care şi le tot demonstrau în cele mai lungi trasee din lume, intercontinentale. Mercedes a trebuit să creeze acest camion de 1.500 CP şi să-l pună pe circuite ca să spună lumii şi şoferilor de camioane că şi camioanele sale precum Atego şi Actros merită luate în considerare.
0
7,651
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!