Polonia a aprobat construcţia primului său parc eolian maritim, în Marea Baltică, iar parametrii acestuia sunt fascinanţi, cu folosirea în premieră a turbinelor de 15 MW

16 Octombrie 2023, 15:28
Redacţia PiataAuto.md
Parcurile eoliene maritime din jurul ţărmurilor europene au cunoscut o dezvoltare excepţională în ultimii ani, cu o listă lungă de parcuri deja inaugurate sau aflate acum în proces de construcţie. Țările care conduc această tendinţă sunt Marea Britanie, Olanda şi Danemarca, iar acum şi Polonia a aprobat construcţia primului său parc eolian maritim, parametrii căruia încadrează ţara imediat printre liderii europeni în acest capitol. Noul parc eolian va fi construit în Marea Baltică, iar proiectul său reprezintă cea mai mare investiţie în energie regenerabilă din Europa centrală!
Parcul eolian maritim va fi construit şi gestionat de compania poloneză Orlen, care şi-a asigurat o linie de creditare de 3,6 miliarde de euro de la 25 de instituţii financiare poloneze şi internaţionale, printre care şi BERD, pentru a finanţa acest proiect. Cele 3,6 miliarde reprezintă circa 80% din investiţia necesară, iar bugetul total al acestui proiect grandios e de 4,5-4,7 miliarde de euro, fapt care-l şi califică drept cea mai mare investiţie în energie regenerabilă din Europa centrală.
Şi mai fascinanţi, însă, sunt parametrii noului parc solar. Polonezii anunţă că acesta va conţine 76 turbine eoliene Vestas, cu o înălţime de peste 250 metri şi cu o putere de 15 MW. Dar cei de la Vestas au o singură turbină cu aceşti parametri — V236-15.0MW — turbină care a deţinut până de curând recordul la cea mai puternică din lume şi care, de fapt, e atât de nouă, încât doar una singură a fost instalată în parcul eolian de testări Osterild din Danemarca, pentru a-i testa funcţionarea în viaţa reală.
Foto: Transportara turbinei pentru prima instalare de test în Danemarca

Iar această turbină a marcat în luna august recordul mondial la cantitatea de electricitate produsă într-o singură zi, lucrând 24 ore la 100,8% faţă de randamentul său declarat, şi generând 363 MWh de electricitate într-o singură zi! Iar asta înseamnă că polonezii sunt printre primii din lume care contractează noua turbină, una din cele mai performante din lume!
Foto: Turbina Vestas V236-15.0MW, instalată pe poligonul de test din Danemarca

Turbina poate genera electricitate de la vânturi mici, doar 3 metri pe secundă, care sunt aproape constante în orice mare. Însă turbina continuă să fie productivă chiar şi la vânturi de peste 100 km/h, deci randamentul său la nivelul unui an va fi excepţional de mare. Specificaţiile generale ale producătorului estimează că o singură asemenea turbină eoliană va produce 80 GWh de electricitate anual.
Foto: Turbina Vestas V236-15.0MW, instalată pe poligonul de test din Danemarca

La 76 de turbine, ar însemna circa 6,08 TWh de electricitate produsă anual în cazul Poloniei, însă polonezii sunt mai modeşti şi estimează o producţie anuală minimă de 4 TWh din primul lor parc eolian, fapt care înseamnă acoperirea a 3% din necesitatea anuală de electricitate a Poloniei. Polonezii spun că această cantitate de electricitate va fi suficientă să asigure 1,5 milioane de locuinţe, iar parcul va fi operaţional în 2025.
Pentru comparaţie, Moldova consumă anual 4,2 TWh de electricitate, deci chiar şi cu estimările modeste ale polonezilor, un asemenea parc eolian produce echivalentul aproape a 100% din electricitatea consumată de întreaga Republica Moldova. În cazul României, cei 4,0 TWh ar însemna cam 8% din consumul anual al ţării. România nu are niciun parc eolian maritim în prezent, iar procesele sale birocratice şi legislative pentru a face posibilă instalarea unor asemenea parcuri în Marea Neagră nu par să aibă şanse de a fi duse la bun sfârşit în curând.
În cazul polonezilor, e vorba de o investiţie privată, garantată şi susţinută de multiple insituţii financiare mari, iar la construcţia şi conectarea parcului la reţeaua electrică a ţării va fi atrasă şi expertiza canadienilor de la Northland Power. Totodată, danezii de la Vestas au anunţat deja că în contractul semnat cu ei se include nu doar livrarea celor 76 de turbine eoliene de top, ci şi mentenanţa lor tehnică pentru o perioadă de minim 15 ani.
Foto: Procucţia turbinelor eoliene în Danemarca, la Vestas

La 76 turbine eoliene atât de performante, de 15,0 MW, puterea instalată a primului marc eolian maritim polonez va fi de 1.140 MW, sau 1,14 GW. E o putere enormă, la nivelul celor mai mari parcuri eoliene maritime europene, iar asta certifică faptul că polonezii au vrut să înceapă din start cu parametri mari, de lideri în domeniul energiei eoliene, fără a trece prin proiecte mici, făcute experimental sau demonstrativ. Aici vorbim de un parc eolian uriaş, care va face o diferenţă enormă pentru Polonia şi pentru Europa.
0
2,058
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!