Tesla a lansat noile baterii Powerwall 3, cu invertor solar integrat, care pot livra caselor o putere mult mai mare decât cea anterioară

17 Februarie 2024, 14:06
Redacţia PiataAuto.md
Tesla a fost una din companiile care au inovat şi impulsionat foarte mult adopţia de baterii instalate acasă, prin produsele Powerwall. Acestea s-au dovedit a fi atât de bune pentru reţelele electrice şi pentru casele care au astfel energie stocată local, încât există deja distribuitori de electricitate care vor să instaleze asemenea baterii în casele oamenilor, iar în Uniunea Europeană există un plan pentru ca circa jumătate de locuinţe să aibă baterii similare. Acum Tesla a ajuns la momentul lansării generaţiei a 3-a pentru bateriile sale casnice, Powerwall 3, principalele avantaje ale cărora sunt capacitatea de a livra în reţeaua casei o putere mult mai mare, şi totodată adoptarea unui invertor solar integrat în baterie.
Pentru a înţelege mai bine care e beneficiul real al acestor avantaje, vom spune că bateriile Tesla Powerwall de până acum, la fel ca şi multe altele, pot fi folosite doar pentru stocarea electricităţii din reţeaua electrică pe de o parte, pentru utilizarea energiei mai târziu — spre exemplu încărcare noaptea la preţ mic şi utilizare dimineaţa şi seara când preţul e mare, sau ca soluţie de rezervă pentru deconectări — iar de cealaltă parte pot fi combinate cu panouri fotovoltaice şi atunci ele stochează preponderent energia produsă de panouri solare, furnizând-o în reţeaua casei atunci când e nevoie de ea cel mai mult, şi făcând casa practic independentă energetic.
Foto: Viziunea Tesla pentru Powerwall, cu casă cu panouri fotovoltaice, baterie Powerwall şi o maşină electrică

Dacă bateria era folosită doar pentru stocare, fără panouri fotovoltaice, ea putea fi conectată la reţea cât se poate de simplu, având toate componentele esenţiale integrate în carcasa ei, plus nişte cabluri, un port de integrare a circuitelor şi conectarea la panoul principal al casei. Dacă în ecuaţie apăreau şi panourile solare, era nevoie şi de un invertor solar, care să transforma curentul continuu de la panouri într-unul alternativ pentru reţea. Fireşte, bateria avea un invertor integrat în ea, întrucât stocarea şi descărcarea bateriei funcţionează pe curent continuu, dar acel invertor prelua curentul standard de reţea şi-l convertea la cel continuu necesar bateriei, şi invers. Tensiunea de la panouri e foarte variabilă în funcţie de producţia în timp real, şi era nevoie de un invertor separat cară să transforme totul în curent alternativ de tensiune corectă, pe care să-l livreze în reţeaua casei, iar acel curent electric standardizat în parametri putea fi preluat de Tesla Powerwall 2.
Foto: Schema de conectare a unei baterii Tesla Powerwall 2, care necesita un invertor solar pentru panouri

Acum, noul Powerwall 3 elimină necesitatea unui invertor solar dedicat, asumându-şi el acest rol. Deci, circuitul panourilor poate fi deja conectat direct la Powerwall 3, fără un invertor de panouri, iar asta uşurează enorm de mult instalările, întrucât această baterie cu invertor integrat are grijă de identificarea parametrilor de tensiune primiţi de la panou şi gestionarea lor corectă. Se promite şi o eficienţă de 97,5% în convertirea energiei primite la panou, ceea ce e excepţional de bine.
Foto: Noua Tesla Powerwall 3

Mulţi ar putea întreba cum rămâne cu ideea de avea un sistem de panouri fotovoltaice cu mai multe invertoare — spre exemplu unul la fiecare panou, sau unul la fiecare 4 panouri, cum se practică mai des. Ei bine, Tesla s-a gândit şi la asta şi are 6 porturi integrate, deci teoretic pot fi conectate la ea 6 circuite diferite cu energie primită de la 1 la câteva panouri în fiecare din ele, iar Powerwall 3 va gestiona separat fiecare din cele 6 circuite, şi va putea primi parametri diferiţi de la un fiecare din ele. Iar pentru panourile fotovoltaice de pe acoperişul unei case normale, e perfect suficient. Iar cine are mai multe panouri şi mai multe circuite, ar putea să vrea şi două baterii Powerwall eventual, şi atunci şi numărul de porturi de dublează.
Iar aici vorbim şi despre cel de-al doilea mare avantaj al noii baterii Powerwall 3, puterea mult mai mare pe care o poate livra în reţea. Până acum, o baterie Tesla Powerwall 2 putea livra o putere continuă de 5 kW şi o putere maximă de 7 kW pe termen scurt. Bateria venea cu 14,5 kWh capacitate de stocare totală şi 13,5 kWh capacitate netă. Deci, cu 5 kW putere, bateria putea furniza cam 2 ore şi 40 minute de energie pentru toată casa, dacă această casă avea consum constant apropiat de maxim, la 5 kW. La un consum mai mic de 1-2 kW, timpul de furnizare era mai mare, de până la 10 ore şi mai mult uneori.
Problema era în puterea de 5 kW şi 7 kW putere maximă, care se dovedea a fi insuficientă pentru casele cu consum mai mare, care au şi pompă de căldură integrată, de exemplu. La casele mai mari, există pompe de căldură care au puteri de 11, 16 sau chiar 20 kW. Desigur, nici ele nu consumă puterea maximă în permanenţă, dar uneori au nevoie de mici salturi, care trebuie să poată fi acoperite. Cu o baterie de 5 kW şi 7 kW putere de vârf, nu se puteau acoperi vârfurile pentru o casă cu consum propriu şi pompă de căldură de 11 sau 16 kW, spre exemplu, motiv din care proprietarii erau nevoiţi să ia 2-3 baterii, ceea ce ridica foarte mult costurile de instalare şi-i oprea pe unii dintre ei. Aceleaşi limitări erau valabile şi la includerea aparatelor de aer condiţionat sau la încărcarea maşini electrice.
Acum noua Tesla Powerwall 3 are o putere maximă în regim constant de 11,5 kW şi o putere maximă de 30 kW! Capacitatea de stocare a rămas neschimbată, la 13,5 kWh. E un salt uriaş la puterea maximă, ceea ce face ca o singură baterie să devină suficientă pentru o casă cu pompă de căldură de 11 kW spre exemplu, sau chiar şi de 16 kW în unele cazuri, pentru că nici pompa de 16 kW nu va consuma niciodată puterea maximă pe un timp îndelungat. Aşadar, o singură baterie Powerwall 3 acoperă acum un spectru mult mai mare de tipuri de reţele şi dotări ale caselor, iar asta înseamnă că mai puţini oameni vor fi nevoiţi să opteze pentru 2 sau 3 baterii, iar asta, la rândul său, înseamnă inevitabil că va scădea preţul adoptării unei asemenea baterii în casă.
Un salt major în doi parametri foarte importanţi, deci, pentru noua baterie Tesla Powerwall 3, care o va face mult mai atractivă şi care cu siguranţă va face şi însăşi ideea de a avea o baterie în casă mult mai atractivă.
1
21,461
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!