Un transformator imens de 477 tone a fost transportat 1.000 km în Australia către cea mai mare centrală de baterii construită în prezent

4 Februarie 2024, 18:10
Redacţia PiataAuto.md
Mai ales în ultimul an, am vorbit frecvent de noi şi noi centrale de baterii, cu puteri şi capacităţi tot mai mari. Şi pentru că asemenea proiecte durează de obicei minim 1-2 ani de la aprobare până la construcţia şi conectarea propriu-zisă, proiectele care au fost aprobate şi contractate în ultimele luni vor fi transpuse în construcţie abia pe parcursul anului următor. Însă în prezent, cea mai mare centrală de baterii care e deja în plin proces de construcţie şi e aproape de finalizare şi conectare la reţea e Waratah din Australia, o centrală ce va putea livra 850 MW putere în reţea şi va putea stoca 1.650 MWh de electricitate, deci 1,65 GWh!
Foto: Noua centrală de baterii Waratah

Ei bine, ştim cu toţii că aceste centrale vin de obicei cu baterii mari, de talia unui container, cu sistem alăturat de răcire şi eventuale sisteme de stabilizare. Iar la final, o asemenea centrală care va avea nevoie şi de un transformator pentru a converti curentul electric la tensiunea şi parametri necesari pentru a fi furnizat în reţea, sau invers, pentru a fi preluat de reţea şi furnizat în baterii. Şi dacă anterior la baterii de 150 MW sau 200 MW putere existau transformatoarea ce păreau mari, atunci noua centrală de 850 MW de Australia a avut nevoie de 3 transformatoare record de 350 MVA, la tensiune de 330/33/33 kV. Deci, efectiv un asemenea transformator va putea trece prin el până la 350 MW putere.
Transformatorul cântăreşte 477 de tone şi acum primul din cele 3 a fost produs de compania australiană Wilson. Doar că fabrica se află la 1.000 km depărtare de locul amplasării bateriei Waratah, aşa că a fost nevoie de organizarea unui transport agabaritic special, care, la 477 de tone, sigur intră în top 10 sau cel puţin top 15 cele mai mari greutăţi transportate cu camioane în lume, spun organizatorii transportului.
Toată încărcătura are 125 metri lungime şi 5,8 metri lăţime. Transformatorul a fost amplasat pe două platforme cu câte 12 punţi fiecare. Cele două platforma aveau puncte de articulaţie şi distribuiau astfel toată greutatea pe cele 24 de punţi ale lor, la circa 20 tone pe fiecare punte.
Foto: Transformatorul iese din curtea fabricii

Platformele erau tractate de 3 camioane la unison, conectate între ele prin bare metalice rigide. Alte două camioane asigurau propulsia din spate şi direcţionarea corectă a părţii posterioare a garniturii.
Toată călătoria de 1.000 km durează 8 zile şi e cel mai complet transport agabaritic realizat pentru vreo centrală de baterii din Australia de până cum. Desigur, transportul a necesitat o întreagă echipă de asistenţă, pe alocuri fiind nevoie şi de demontarea temporară a unor elemente de infrastructură. Dar faptul e remorcile au avut puncte de articulaţie în fixarea greutăţii a uşurat semnificativ trecerea prin viraje şi spaţii mai înguste.
Şi, întrucât mai trebuie livrate în curând încă două transformatoare identice, vor mai urma încă două asemenea operaţiuni similare de transporturi agabaritice. Iar întrucât viitoarele centrale de baterii aprobate în Australia depăşesc deja şi cu 50% parametrii bateriei centrale Waratah, căreia i-a fost destinat transportul de azi, cu siguranţă vom vedea în viitorul apropiat transformatoare şi mai mari, or, la puteri imense de ordinul gigawaţilor e nevoie şi de utilaje electrice pe măsură, pe lângă bateriile propriu-zise.
2
9,892
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!