(VIDEO) Roc e cel mai mare avion actual din lume, construit într-un singur exemplar, şi tocmai a lansat cu succes în aer prototipul unui shuttle hipersonic

Din când în când, lumea aviaţiei cunoaşte creaţii inginereşti absolut formidabile, realizate la o scară atât de mare, încât e fascinant însăşi faptul că acestea îşi pot lua zborul şi pot transporta zeci sau sute de tone. Ei bine, în lume există un avion actual care deţine acum titlul de cel mai mare din lume, construit într-un singur exemplar, cu un scop foarte neobişnuit, din afara aviaţiei civile. Îi spune Roc şi acesta tocmai a îndeplinit cu succes un zbor în care a lansat în aer un alt aparat de zbor fixat de partea sa inferioară — prototipul TA-1, care e de fapt un soi de shuttle hipersonic, creat să atingă viteze între Mach 5 şi Mach 7! Ştim că pare bizar ca un avion atât de mare să lanseze un shuttle, şi însăşi raţionamentul de ce ar fi necesar acest lucru pare neclar, dar toate aceste lucruri le vor detalia mai jos.

Acum două săptămâni, scriam despre avionul Radia WindRunner, despre care spuneam că a fost proiectat şi va deveni cel mai mare din lume, atunci când va fi produs. Acel avion are 108 metri lungime, fiind creat să poată transporta pale de turbine eoliene de până la 105 metri lungime, iar anume această lungime enormă îl şi califică drept cel mai mare din lume. Avionul nu are o anvergură foarte mare a aripilor, însă, de doar 80 metri, şi nici sarcina utilă nu e una record, ajungând la 72,5 tone.

Foto: Radia WindRunner

Pentru comparaţie, sarcina lui Antonov An-225 Mriya, un avion construit şi el într-un singur exemplar şi distrus în 2022, era de 250 tone, însă doar în anumite condiţii de distanţă mai scurtă, când se limita combustibilul din rezervoare. De facto, cel mai greu obiect transportat de Mriya în cariera sa a fost un generator de 189 tone.

Foto: Antonov An-225 Mriya

Şi, apropo, avionul An-225 Mriya a fost cunoscut în lume o bună perioadă drept cea mai mare aeronavă cargo, dar iniţial acesta a fost construi pentru o misiune similară cu avionul Roc despre care vorbim azi — de a purta în zbor shuttle-ul spaţial Buran şi de a-l lansat din aer pe acesta din urmă. Buran era un soi de analog pentru shuttle-urile spaţiale americane, doar că avea o altitudine maximă mai mică, ceea ce ar fi trebuit să-i permită funcţii de lansări a sateliţilor şi transportări de sarcini utile din cele mai diverse. Doar un singur zbor cu Buran a avut loc, iar apoi programul a fost închis, iar Mryia reconfigurat în avion cargo.

Ei bine, avionul despre care vorbim azi, Roc, poartă un shuttle numit Talon-1, însă rolul, mărimea şi viteza acestuia e diferit, faţă de shuttle-urile spaţiale menţionate mai sus. Talon-1 e o aeronavă hipersonică autonomă de dimensiuni relativ mici, de 8,4 metri lungime şi 3,4 metri anvergură a aripilor, cu o masă totală de circa 2.720 kg şi o sarcină utilă de circa 450 kg.

Foto: Aşa arată shuttle-ul hipersonic TA-1 faţă de mărimea lui Roc, în recenta lansare

Aparent, la o asemenea greutate şi dimensiune, nu era nevoie tocmai de un avion atât de mare precum Roc, însă planurile companiei care a conceput aceste aparate de zbor, Stratolaunch, au viziuni mai îndepărtate, inclusiv pentru shuttle-uri-uri mai mari, casă să ajungă şi pe orbite cosmice şi să fie eventual lansat de pe acelaşi avion.

Foto: Aşa arată shuttle-ul din apropiere, ataşat de avion

Aşa că ei au fost nevoiţi să proiecteze de la zero un avion pentru aceste planuri de lungă durată, pentru că nici alt avion existent nu putea întruni calităţile de sarcină utilă dorită, viteză şi altitudine stratosferică. Aşa s-a născut Roc, un avion construit acum 5 ani, în 2019, dar de atunci încoace a efectuat doar 13 zboruri în istoria lui, inclusiv cele de test pentru propria confirmare şi livrare. Iar în ultimii ani, cam o dată în an acest avion face câte un zbor nou pentru a testa noi şi noi etape cu shuttle-ul hipersonic Talon-1.

Roc e un avion mai scurt decât Radia WindRunner, având „doar” 73 metri lungime, însă e un avion bizar cu dublu fuzelaj, deci practic două corpuri unite între, ceea ce-i dă o anvergură totală mai mare decât lungimea, de 117 metri. Deci e un avion mai mare în lăţme decât în lungime. Iar fuzelajul dublu a fost necesar pentru ca din zona dintre cele două corpuri să se poată face lansări de aeronave mari în siguranţă.

Avionul Roc e propulsat de 6 motoare cu reacţie Pratt & Whitney PW4056, de 252,4 kN fiecare. Sarcina utilă a acestui avion e una de 250 tone, deci exact când era proiectat şi Mryia, iar cu tot cu greutatea proprie şi combustibilul, masa maximă de decolare e de aproape 590 tone. Roc nu transportă prea mult combustibil, însă, aşa că are o autonomie relativ mică, de circa 1.900 km, şi nici viteza nu e foarte mare, cea maximă fiind de 850 km/h. Avionul poate ajunge până la 11.000 metri altitudine.

În testul recent, Roc a ajuns până la altitudinea dorită şi a efectuat desprinderea shuttle-ului TA-1, iar acesta la rândul său şi-a pornit motorul cu reacţie şi a atins viteza de puţin peste Mach 5, după care a efectuat o amerizare programată. Astfel, practic întreg ciclul funcţional a fost deja testat şi demonstrat, iar shuttle-ul a atins viteze hipersonice.

Acum, la final, ne putem întreba ce ar putea face acest întreg sistem? Explicaţia oficială e că TA-1 e un soi de vehicul de testări hipersonice, şi ideea e că vehiculul e reutilizabil şi poate transporta cele mai diverse sarcini utile. Dar Stratolaunch a fost cumpărată în 2019 de un fond de investiţii în domenii mai atipice şi e calificată acum drept o companie din domeniul apărării, ce explorează tehnologii netradiţionale. Deci, putem deduce cu o mare doză de încredere că aceste vehicule hipersonice nu sunt create cu asemenea viteză ca să pună doar sateliţi pe orbite sau să ducă nişte sarcini imaginare. Se conturează mai degrabă un sistem interesant, în care avionul Roc e mai lent şi e platforma de lansare a acestor aeronave mici hipersonice, unde avionul se poate afla într-un spaţiu aerian mai sigur, iar vehiculul hipersonic porneşte imediat de la mare altitudine spre zone mai nesigure şi datorită dimensiunilor mici e mai agil şi mai greu de interceptat de inamici, iar în combinaţie cu vitezele hipersonice şi altitudinile stratosferice, interceptarea devine şi mai dificilă. Iar ajungând deja în arealul potrivit poate elibera alte rachete, spre exemplu, care pot porni astfel de la viteze hipersonice şi dezvolta viteze proprii şi mai mari foarte repede.

Acest sistem de 3 vehicule — avion imens, shuttle hipersonic şi eventual rachete lansate la final poate da nişte variaţii foarte mari de viteză le acestora şi rapiditate de lansare, dar şi autonomie şi dificultate de interceptare. Totuşi, trebuie să spunem că cei de la Stratolaunch nu comunică nimic în mod oficial despre aceste aspecte, citând obligaţii de confidenţialitate pe care le au. Dar în contextul avansărilor Chinei din ultimul timp în domeniul hipersonic şi al unor elaborări anterioare ale Rusiei din acelaşi domeniu, e cât se poate de clar că vorbim de tehnologii menite să asigure un viitor avans la acest capitol.

Vezi mai jos şi un video cu recenta lansare de succes, publicat de cei de la Stratolaunch.