(VIDEO) Această Tesla Model S din Australia are 707.000 km parcurşi şi abia de curând şi-a schimbat prima baterie

12 Aprilie 2024, 13:08
Redacţia PiataAuto.md
Acum aproape două săptămâni, scriam că germanul Hansjorg von Gemmingen-Hornberg a atins exact 2.000.000 km cu Tesla lui Model S, ea fiind şi maşina electrică cu cel mai mare parcurs din lume. Dar istoria lui Hansjorg şi a maşinii sale a fost tumultoasă, maşina fiind la al 14-lea motor acum şi la a 4-a baterie, după cum am aflat chiar de la el în reportajul pe care noi l-am filmat la el acasă, în Germania. La fel de impresionant era şi ritmul cu care germanul adună kilometri cuTesla sa, parcurgând câte 500-700 km pe zi în mediu. Ei bine, se pare că în Australia există un alt proprietar de Tesla Model S care îi calcă pe urmele lui Hansjorg. Acesta are un ritm similar de a face 500 km şi mai mult pe zi, şi a ajuns deja la 707.000 km.
Proprietarul, pe nume Nigel Raynard, a vorbit de curând într-un video despre maşina sa şi a menţionat că maşina a avut abia de curând primul schimb de baterie. La 666.000 km, bateria veche i-a dat erori şi deoarece maşina era încă acoperită de garanţie, el a dus-o la un service Tesla.
În cele din urmă, cei de la Tesla i-au instalat o baterie nouă, deşi puteau să-i instaleze şi una reparată şi reechilibrată de pe altă maşină, după cum spune proprietarul. Aşa că acum Tesla sa are o baterie nouă şi partea curioasă e că prima baterie a rezistat 666.000 km, ceea ce e mult mai mult decât se obişnuieşte a crede despre bateriile maşinilor electrice de obicei.
Mai mult ca atât, Nigel spune că îşi încarcă maşina sa în permanenţă la o priză fast charge pe care o are acasă, făcând uz de un abonament la distribuitorul de electricitate, prin care are câteva ore de electricitate gratuită la amiază, când producţia de energie de la fotovoltaice e la maxim în reţea. Iar asta înseamnă că durata mare de viaţă a bateriei a fost atinsă în ciuda mitului că bateriile au durată de viaţă mai scurtă la prize fast charge.
De fapt, adevărul e că prizele fast charge pot grăbi degradarea bateriei dacă bateria nu se află în diapazonul corect de temperatură, ajungând fie prea rece, fie prea fierbinte. Dar temperatura e în diapazonul potrivit, atunci şi degradarea e minimă.
Cifra de 666.000 km durată de viaţă a unei baterii e admirabilă, dar nu e un record absolut, chiar Hansjorg menţionând în video-ul nostru că una din bateriile sale a ţinut peste 700.000 km. Deci asemenea durată de viaţă e posibilă, uneori chiar fără condiţii speciale de exploatare.
Foto: Germanul Hansjorg şi Tesla sa, care avea în această imagine 1,9 milioane km, dar care are deja 2,0 milioane

Nigel n-a fost întrebat în video despre electromotoare, dacă a schimbat vreo unul şi nu a menţionat niciun schimb. E foarte probabil să nu fi avut niciun motor schimbat, or, maşina germanului avea un model de electromotor de la începutul carierei lui Model S, care avea nişte probleme inginereşti ce-i determinau uzura sporită. Următoarele iteraţii ale electromotoarelor n-au mai avut asemenea probleme.
Proprietarul australian mai spun că Tesla sa a avut primul schimb de plăcuţe faţă de frână la tocmai 460.000 km, deci un termen de vreo 10-15 ori mai mare decât ar fi fost în cazul unei maşini obişnuite cu combustie!
Iar maşina pare, per general, a fi într-o stare excelentă la cei 707.000 km parcurşi, cât îi are acum, iar proprietarul vrea cu siguranţă să treacă în categoria cifrelor de peste 1.000.000 km. La cât de mulţi kilometri face germanul Hansjorg cu Tesla sa, e puţin probabil să-l ajungă din urmă degrabă, dar şi această întrecere virtuală a se apropia de el poate fi o activitate interesantă pentru australian.
Vezi mai jos video-ul cu Tesla Model S de 707.000 km din Australia, iar dacă n-ai văzut video-ul cu Tesla de 2.000.000 km, filmată de noi atunci când ea avea 1,9 milioane km, îl poţi vedea aici.
0
19,585
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!