(VIDEO) Toyota a lansat noua generaţie 4Runner, un model fidel tradiţiilor de a fi capabil în offroad şi durabil în timp

10 Aprilie 2024, 11:35
Redacţia PiataAuto.md
Spuneam acum câteva două zile, când anunţam că urma să aibă loc premiera lui 4Runner, că Toyota e cu siguranţă într-un moment de inspiraţie pentru creare de offroader-e, fapt vizibil după Lexus GX şi Toyota Land Cruiser, iar acum această inspiraţie continuă într-o nouă formă cu noua generaţie 4Runner, un model care înlocuieşte un predecesor care a stat 15 ani pe piaţă. Cel mai important, însă, noua Toyota 4Runner e unul din puţinele modele din zilele noastre care se lansează ca unul care e în primul rând fidel tradiţiilor de a fi capabil în offroad şi durabil în timp. Aproape că am uitat cu toţii cum e să se lanseze un model care vorbeşte de anduranţă, de condiţiile lumii reale, de capacitatea de a face faţă oricăror condiţii i s-ar ivi în cale.
În primul rând, noul model e construit în continuare pe un cadru dur şi împarte platforma sa tehnică cu modele precum Land Cruiser, Tacoma, Tundra şi Sequoia. Şi designul său, chiar dacă nu e la fel de rectangular ca al lui Land Cruiser, păstrează totuşi o mare parte din acel stil şi transformă frumos silueta lui 4Runner.
Modelul a renunţat, totuşi, la un ingredient clasic din palmaresul predecesorului său — motorul V6 de 4,0 litri. În schimb, acum există un motor turbo de 4 cilindri, care livrează 278 CP.
Pe lângă asta, chiar dacă e un offroader în esenţă, noul 4Runner va avea şi o versiune hibridă, unde propulsorul de 278 CP va fi ajutat de un electromotor de 48 CP, integrat în cutie, iar astfel puterea totală va ajunge la 326 CP. E curios că acest sistem hibrid va folosi în continuare o baterie Ni-MH, aşa cum făcea Toyota şi la primele generaţii de Prius, iar în acest caz ea va avea 1,87 kWh capacitate.
4Runner va putea fi cumpărat şi cu tracţiune spate, versiune care va avea şi diferenţial blocabil. Celelalte versiuni pot avea un sistem de tracţiune 4x4 part time sau permanent. A fost păstrat şi demultiplicatorul de cuplu.
De asemenea, există nouă nivele de echipare şi interpretări de design, atât de multe, încât e o alegere care poate copleşi. Cea mai interesantă, şi totodată vârful ierarhic, e versiunea Trailhunter, care vine echipată cu roţi mari de offroad, ba chiar şi galerie de admisie ridicată pe montantul din dreapta, pentru a se putea aventura în ape mai adânci.
Această versiune mai are şi amortizoare Old Man Emu (OME) de la ARB, dar şi bare de pavilion create împreună cu ARB. Deci, e ca şi cum fabrica ţi-ar oferi din start tuning de offroad cu componente de la cei mai respectaţi specialişti.
Aşa, cum devenise clar din prefaţare, noul 4Runner a primit şi tehnologii moderne la bord, inclusiv un display mare central, de 14 ţoli. Pe lângă asta, întreg setul de tehnologii de siguranţă moderne ale Toyota e prezent la bord.
De asemenea, şi luneta spate, acţionată prin buton, a rămas valabilă, chiar dacă Toyota de dezvăluit că au existat discuţii interioare de a renunţa la asta. În cele din urmă s-a decis că e un chiţibuş definitoriu pentru acest model şi a fost păstrat.
Noul Toyota 4Runner va ajunge pe piaţă în toamna acestui an, iar preţurile nu sunt deocamdată cunoscute. Se aşteaptă, însă, că acestea vor porni de la pe puţin peste 40 mii dolari pentru versiunile incipiente, iar cele de top, precum Trailrunner, să ajungă pe la 55-60 mii.
Vezi mai jos şi un video publicat de Toyota cu noul 4Runner.
1
2,304
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!