Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

BMW va utiliza pe larg realitatea virtuală în elaborarea noilor modele

8 Aprilie 2016 - 12:06
Denis Godorozea
BMW va utiliza pe larg realitatea virtuală în elaborarea noilor modele
Bavarezii experimentează cu realitatea virtuală încă de la începuturile anilor ’90 ai secolului trecut, însă doar acum performanţele calculatoarelor a sporit considerabil, iar reprezentarea grafică a devenit într-atât de exactă încât poate fi confundată cu cea reală. Astfel, cei de la BMW au decis să implementeze pe larg realitatea virtuală în elaborarea noilor modele, mai cu seamă la etapele incipiente ceea ce va reduce drastic costurile, dar şi timpul de elaborare al unui model sau altul.

Realitatea virtuală va permite implementarea şi testarea rapidă a modificărilor, iar persoanele care participă în luarea deciziilor vor putea vedea produsul final în lumea virtuală din propriul oficiu fără a se deplasa foarte departe pentru a vedea cum decurge procesul de elaborare. Doar atunci când designul va fi aprobat, vor fi create machetele şi prototipurile reale. În urma testelor efectuate în anul 2015, cei de la BMW au optat pentru cele mai performante componente în crearea staţiunii de testare virtuală al viitoarelor modele BMW. Aceasta implică ochelari 3D HTC Vive, două display-uri de rezoluţie înaltă, un sistem de urmărire cu laser HTC Vive Lighthouse care acaparează o suprafaţă de 5 x 5 metri generând o imagine al automobilului apropiată de cea reală şi un cockpit compact unde se vor aşeza elaboratorii pentru a călători prin lumea virtuală într-un model BMW inexistent. Cockpit-ul va avea toate organele de control şi comenzile, inclusiv volan, pedale, levier şi planşă de bord care pot fi modificate rapid. Astfel, elaboratorii vor primi o realitate mixată cu cea virtuală.

Tot sistemul va funcţiona datorită unui calculator care va genera cea mai realistică grafică pe care o oferă jocurile moderne, la o rată stabilă de 90 de cadre pe secundă. Acesta include Unreal Engine 4 de la Epic Games, procesor Intel Core i7 şi două cartele video Nvidia Titan X. Tot sistemul dispune de răcire cu apă.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
GALERIE FOTO (8 IMAGINI):
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter