(VIDEO) Cele mai mici maşini din lume, cu 3 roţi, se întrec între ele în linie dreaptă

7 Ianuarie 2023, 12:28
Redacţia PiataAuto.md
Ideea de existenţei unor maşini cu 3 roţi a fost întotdeauna exotică şi a avut mai multe dezavantaje, decât argumente în favoarea ei. Cu o formulă care nu e nici motocicletă, nici maşină, şi care pare să dilueze avantajele din ambele lumi şi să ofere o stabilitate precară în viraje, în mare parte britanicii au fost cei care şi-au păstrat predilecţia pentru aceste maşini.
Dintre toate maşinile cu 3 uşi, doar Morgan 3 Wheeler, mai ales cel clasic, e cu adevărat plăcut în condus (l-am condus şi noi în Marea Britanie), în timp ce restul vin, de obicei cu mari compomisuri la pachet. Din păcate, Morgan nu e prezent în întrecerea de mai jos, pentru că acolo au venit cele mai mici maşini din lume. Inclusiv un Peel P50, pe care de asemenea l-am condus şi noi în Marea Britanie.
Ei bine, Peel din întrecerea de mai jos e unul cu motor pe benzină, de 49 cm cubi, care scoate 4,2 CP. E un motor cu un singur cilindru, de motocicletă, ce mai!
Pe lângă el, la stat mai e şi un Reliant Robin, maşina dintr-un renumit episod Top Gear de cândva, care să tot răsturna în fiecare viraj. Are un motor de 4 cilindri în linie, cu 848 cm cubi, care scoate 37,2 CP şi cântăreşte 500 kg.
Din întrecere nu putea lipsi şi un TukTuK, popular mai ales în India, dar venit aici într-un exemplar din Marea Britanie. Maşina are un motor de 200 cm cubi, în 4 timpi, care scoate doar 4 CP.
La linia de start e pus şi un Piaggio italian, de model Ape Calessino, conceput fie pentru micile afaceri mobile din Italia, ca un soi de tarabă mobilă, fie pentru pensiunile frumoase din Toscana, unde se merge dimineaţa la piaţă după legume proaspete pentru meniul din acea zi. Are 12 CP, zic britanicii, dar de fapt cei de la Piaggio par să declare doar 9 CP pentru el, scoşi dintr-un motor de 200 cm cubi, în 4 timpi, răcit cu aer.
În fine, lista e completată de un BMW Isetta clasic, de 250 cm cubi, cu uşa aia în faţă, care se deschide ca la un frigider. Motorul era cotat la 12 CP în 1957. Care din ele e mai rapidă, deci?
Din păcate, Peel P50 s-a ales de două ori cu lanţul căzut, or, tracţiunea spre roata spate e una cu lanţ, dar se vedere că e foarte slabă construcţia acestuia.
Reliant a fost cel mai rapid de două ori, dar a cedat complet imediat cum a terminat a doua cursă. Aşa că celelalte încercări s-au desfăşurat cu cele 3 maşini rămase, iar dintre ele BMW a învins. Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
2,385
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!