(VIDEO) Un youtuber a făcut un experiment în care a cumpărat cea mai ieftină camionetă din China, ea ajungând de 4 ori mai scumpă la final

6 Aprilie 2023, 12:37
Redacţia PiataAuto.md
Tărâmurile Chinei sunt încă vaste şi variate, uneori nebănuit de bizare când vine vorba de tot soiul de maşini şi alte vehicule produse. Pe lângă producătorii mari, pe care am ajuns să-i cunoaştem, există mii de alţi producători necunoscuţi care-şi vând produsele prin magazine online, unele din ele fiind atât de rudimentar construite, încât par făcute într-un şopron, şi nu într-o fabrică. Un youtuber din SUA a vrut să cumpere o asemenea camionetă pick-up, de doar 2.000 dolari, pentru a vedea ce primeşte de fapt şi cât de complicat va fi totul.
Ei bine, după ce a plătit 2.080 dolari pe pick-up-ul bizar cu propulsie electrică, a aflat că, de fapt, doar caroseria costă atât. Bateria trebuie plătită în plus. Costă 300 dolari dacă e una arhaică, cu plumb şi acid, sau 1.345 dolari dacă e una litiu-ion. Acesta a optat pentru litiu-ion. Şi a mai bifat sistem hidraulic de 250 dolari pentru benă, ca această să devină basculantă. Preţul se ridicase deja la 3.675 dolari.
Apoi, un agent al vânzătorului l-a întrebat prin chat dacă are broker de transport şi broker vamal. Nu ştia ce e asta, dar a ales un broker de transport până la urmă prin vânzător şi a mai plătit 455 dolari pentru ca acel vânzători să-i perfecteze actele de expedieze şi să-i pună maşina pe o navă spre SUA. Preţul total al camionetei ajunsese deja la 4.130 dolari.
Apoi a mai aflat că un broker vamal ar costa 600 dolari. I se păruse mult, aşa că a găsit cum să completeze singuri declaraţii şi să plătească nişte taxe aferente. Apoi a aflat că e nevoie de încă un broker final, de recepţie a mărfii în port, iar aceasta urma să fie depozitată la un depozit aferent. În final, a mai plătit peste 1 mie dolari taxe de procesare acelui broker şi încă peste 2 mii dolari taxe de eliberare din depozitul vamal. Preţul final al camionetei ajunsese deja la 8.258 dolari, faţă de cei 2.000 dolari cât costa iniţial!
Ei bine, maşina bizară a fost despachetată din cutie, şi calitatea de asamblare a acesteia sare în ochi de la o poştă. Fire lăsate la vedere, toată construcţia pare să se mişte din încheieturi, suduri făcute de mântuială, etc.
În schimb, în interior există sistem multimedia mare, panoramic, ca în Mercedes şi BMW. Tapiţeria de piele, însă, e de groază la nivelul calităţii.
Youtuber-ul şi un coleg de-al său au mers şi să o încerce pe drum, la chiar şi la un magazin de materiale de construcţie. Impresia de maşină bizară s-a păstrat peste tot.
Vezi totul în video-ul de mai jos.
0
42,151
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!