(VIDEO) Şoferul unui troleibuz din Chişinău a vrut să facă o întoarcere la 180 grade, dar a lovit un stâlp

16 Noiembrie 2023, 09:29
Redacţia PiataAuto.md
Peste tot în lume se presupune, de obicei, că şoferii de transport public sunt printre cei mai precauţi şi mai capabil de a asigura un ritm lin de condus, pentru a garanta siguranţa şi confortul pasagerilor. Un şofer al unui troleibuz din Chişinău, însă, a vrut să facă o întoarcere neordinară la 180 grade pe un bulevard lat de 6 benzi, dar n-a estimat corect dimensiunile vehiculului său şi elementele acestuia, aşa că a lovit un stâlp de semafor, deteriorând troleibuzul.
Totul s-a produs în condiţii de ploaie intensă la intersecţia străzii Mihai Viteazul şi Columna. Pe strada Columna s-ar fi adunat prea multă apă, iar şoferul troleibuzului a considerat că nu e tocmai sigur să intre cu vehiculul său pe acolo, aşa că a vrut să întoarcă, pentru a o lua pe o stradă paralelă. Din fericire, multe troleibuze din Chişinău au baterii la bord, care permit câţiva kilometri de deplasare fără conectarea troleelor la fire.
Şoferul şi-a coborât troleele şi a început a întoarce pe strada Mihai Viteazul, însă la sfârşit nu a luat în calcul că troleibuzul său mai are elemente constructive în zone superioară, care susţin oglinzile. Aşa că, deşi zona inferioară a troleibuzului s-a încadrat în manevra de întoarcere, cea superioară a lovit stâlpul, zdruncinându-l din fundaţia sa.
În rezultat, troleibuzul a fost deteriorat, şi e posibil că şi stâlpul ar avea nevoie de o reconsolidare a fundaţiei. Şoferul de troleibuz a primit şi o sancţiune disciplinară la locul de muncă, iar regia de transport electric a menţionat că ar urma să i se facă şi reţineri din salariu pentru compensarea daunelor materiale provocate troleibuzului.
Vezi manevra şoferului în video-ul de mai jos.

Sursa video: Telegram / vtememd
0
1,725
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!