Liebherr testează primele camioane miniere electrice şi pe bază de hidrogen, care sunt conduse autonom şi muncesc singure în minele din Australia

30 Iulie 2024, 21:15
Redacţia PiataAuto.md
Producătorul de macarale, camioane miniere şi utilaje speciale Liebherr, în cooperare cu compania minieră australiană Fortescue, au început a testa primele 4 camioane miniere propulsate electric, cu baterii sau cu hidrogen, care sunt conduse autonom şi astfel pot munci singure. Testarea şi perfecţionarea camioanelor ale lor în Australia, iar ulterior numărul acestora ar putea creşte rapid.
Fortescue e una din cele mai mari companii miniere din lume, cu multiple locuri de extracţie a zăcămintelor, atât în Australia, cât şi în multe alte ţări ale lumii. Toate camioanele miniere mari ale acestora sunt de origine Liebherr, iar cei de la Fortescue au în ultimi ani o sete rară în lume de a experimenta cu tehnologiile alternative şi inovative de propulsie şi tot ei sunt cei care-i motivează adeseori pe producători să inoveze la comanda şi finanţarea lor. Aşa s-a întâmplat la crearea primului tren electric fără fire, cu baterii imense, care nu trebuie să încarce niciodată, datorită faptului că e încărcat la coborâre şi uşor la urcare, pe o distanţă uriaşă, însă.
Foto: Trenul electric fără fire al celor de la Fortescue

Şi cam aşa s-au mişcat lucrurile şi cu Liebherr, producătorul german fiind motivat de australieni să creeze un camion electric pe baterii, apoi şi pe hidrogen, pentru a avea în final o flotă de 4 asemenea camioane care să opereze. Cei de la Fortescue au şi o fabrică de hidrogen verde, deci pentru ei asigurarea camioanelor cu hidrogen e posibilă.
Acum, cele 4 camioane au fost echipate cu sisteme de condus autonom, astfel încât să poată munci singure. Acestea vor putea să înainteze pe teritoriul minelor, să aştepte încărcarea, să descarce şi să ţină cont de situaţia din jurul lor.
Cei de la Fortescue le-au construit şi un loc special unde acesta să vină ulterior la încărcare, fie cu electricitate în cazul celor cu baterii, fie cu hidrogen în cazul celui cu asemenea tip de propulsie. Practic, aceste camioane revin singure la această „bază” a lor, asemeni unor aspiratoare autonome.
Minele celor de la Fortescue au un întreg sistem digital prin care aceste camioane, împreună cu altele diesel operate şi ele autonom, comunică şi-şi raportează munca făcută, iar sistemul minei poate gestiona astfel corect nu doar camioanele, dar şi încărcătoarele şi punctele de descărcare a lor.
Compania australiană operează 200 de camioane miniere diesel-electrice, conduse autonom, la minele lor din toată lumea, iar până în 2030 cea mai mare parte din acestea ar urma să fie convertite sau înlocuite cu camioane cu zero emisii. Prin urmare, testele de acum nu sunt doar nişte demonstrări de capacităţi, ci se vor traduce foarte curând în zeci de camioane miniere produse şi livrate anual de Liebherr către Fortescue, toate cu posibilitatea de a fi conduse autonom şi toate fie electrice cu baterii, fie cu hidrogen, în funcţie de locaţia minei şi disponibilitatea hidrogenului în apropiere.
1
1,972
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!