China a autorizat construcţia a 11 reactoare nucleare dintr-o mişcare, unele din ele aplicând tehnologii în premieră

26 August 2024, 15:15
Redacţia PiataAuto.md
China e în prezent ţara cu cel mai galopant ritm de construcţie a parcurilor fotovoltaice şi a celor eoliene, iar pentru a putea stoca energia produsă de ele şi a o putea folosi când e nevoie, în ţară sunt construite şi un număr imens de centrale cu baterii şi hidrocentrale prin pompare, precum cea mai mare din lume, inaugurată de curând în China. Însă pe lângă toate aceste soluţii de energie regenerabilă şi de stocare a ei, China nu şi-a redus atenţia de la cea mai stabilă formă de energie cu zero CO2, cea provenită de la centralele nucleare. Acum câteva zile, China a autorizat dintr-o singură mişcare construcţia a 11 reactoare nucleare noi, unele din ele urmând să aplice tehnologii în premieră.
Cele 11 reactoare nucleare noi vor fi localizate în 5 provincii — Jiangsu, Shandong, Guangdong, Zhejiang, şi Guangxi, iar construcţia lor presupune investiţii echivalente cu 31 miliarde de dolari, pe o durată de circa 5 ani.
Responsabilă de construcţia acestor reactoare şi operare alor va fi Corporaţia Naţională Nucleară din China (CNNC), deţinută de stat. Printre cele 11 reactoare aprobate acum se numără primul reactor din lume răcit cu gaz cuplat în tandem cu două reactoare cu apă presurizată.
China are deja un reactor ce funcţionează cu răcire cu gaz. Însă la noua centrală Xuwei din Jiangsu tandemul celor două tipuri de reactoare va produce şi electricitate, şi abur industrial, pentru folosirea în industrie.
Doar această centrală gigantică, cu producţie integrată de abur şi electricitate, va furniza anual 32,5 milioane de tone de abur şi 11,5 TWh de electricitate. Judecând după un factor de capacitate de minim 95%, putem prezuma o putere de generare a electricităţii de 1,4 GW pentru această centrală.
China nu specifică puterea detaliată a fiecărui din cele 11 reactoare, însă majoritatea celorlalte reactoare cu tehnologie obişnuită vor fi de model CAP1000, cu o putere de 1,25 GW per unitate. Asta înseamnă că în total, cele 11 reactoare aprobate acum în China, inclusiv cele integrate într-o centrală comună inovativă, vor avea o putere de minim 11,4 GW. Judecând după acelaşi factor de capacitate de 95%, putem deduce că toate cele 11 reactoare vor produce împreună aproape 95 TWh de electricitate anual! Cifra reprezintă aproape dublul consumului anual al României, spre exemplu!
La începutul anului 2024, în China existau 56 de reactoare nucleare operaţionale, cu o putere totală de circa 54,4 GW. Alte 30 de reactoare, cu o putere de 32,5 GW, erau în construcţie. Alte 172 GW erau în stadiul de proiectare sau obţinere de aprobări. China vrea ca până în anul 2035 să ajungă la cel puţin 200 GW de putere cumulată a reactoarelor sale nucleare.
Cea ce e impresionant la cele 11 reactoare nucleare noi, de 11,4 GW putere cumulată, e preţul de „doar” 31 miliarde de dolari, care rezultă în aproximativ 2,8 miliarde de dolari pe reactor, sau aproximativ 2,72 miliarde de dolari per GW de putere instalată. E un cost de circa 2 ori mai mic decât o au în prezent majoritatea reactoarelor nuclear aprobate şi construite în lume.
1
19,963
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!