A fost deschisă circulaţia pe jumătatea reparată a podului de la strada Mihai Viteazul din Chişinău, urmează închiderea celeilalte jumătăţi

4 Septembrie 2024, 08:43
Redacţia PiataAuto.md
Renumitul pod de la strada Mihai Viteazul din Chişinău, notoriu prin durata lungă a reparaţiilor, cu multe amânări, a ajuns la etapa în care jumătatea reparată a fost deschisă circulaţiei azi dimineaţă, după asfaltările finale, care erau anunţate acum mai bine de o săptămână. Jumătatea reparată, însă, are deja o inie dublă galbenă marcată pe ea, semn clar că în scurt timp urmează închiderea celeilalte jumătăţi, iar tot traficul va circula ca şi până acum, pe câte o bandă pe sens, doar că jumătatea reabilitată.
Astăzi dimineaţă, însă, se circulă deocamdată şi pe partea veche a podului, iar acest fapt e dictat, cel mai probabil, de necesitatea de a finaliza lucrările la montarea linie temporare de troleibuz pe partea nouă a podului. Astăzi noapte circulaţia troleibuze în zonă a fost sistată pentru a se lucra la noua linie, dar, cel mai probabil mai e nevoie de testări şi lucrări finale înainte ca troleibuzele să poată circula pe partea reparată a podului în direcţia Centru şi Buiucani.
Foto: Imagine de la lucrăril de acum o săptămână

Jumătatea recent reparată de pod are zona pietonală izolată, acolo unde par să se mai desfăşoare lucrări. În imagina de mai jos, publicată ieri de Direcţia Generală Mobilitate Urbană, se poate vedea că structurile metalice verticale nu au încă elementele adiţionale de montate şi nici balustradele zonei pietonal nu erau montate.
Podul de la Mihai Viteazu are 300 metri lungime şi 26 metri lăţime dacă luăm în considerare ambele sensuri de circulaţie şi cele 2 trotuare pietonale amplasate pe margini, cu lăţimea lor completă, conform proiectului nou.
Lucrările de reabilitare a acestui pod erau fără îndoială necesare mai ales din considerente de siguranţă, structura sa fiind catalogată anterior drept foarte slăbită şi vulnerabilă în raport cu traficul intens de pe acest pod, doar că aceste lucrări derulează de mult mai mult timp decât se anunţase iniţial, iar în ultimul an şi jumătate au avut loc pe doar unul din sensurile de circulaţie, în direcţia nord-est.
Acum urmează efectuarea lucrărilor similare de fortificare a structurii şi reconstruire completă a zonei carosabile pentru cealaltă jumătate.
0
1,458
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!