Elveţia reduce cu 30% preţul electricităţii, dar stimulează distribuirea consumului pe 24 ore, din cauza numărului mare de pompe de căldură, maşini electrice şi fotovoltaice

2 Septembrie 2024, 22:18
Redacţia PiataAuto.md
Elveţia e adeseori menţionată ca o ţară exemplară prin tehnologiile şi abordările sale de a-şi produce electricitatea într-un mod sustenabil cu mult înainte ca aceste tendinţe să fie răspândite pe larg. Încă de acum 100 de ani şi mai mult ţara a decis să-şi electrifice toată reţeaua de căi ferate, apoi a decis că trenurile trebuie să fie alimentate doar cu electricitate produsă de hidrocentrale, apoi şi-a construit zeci de hidrocentrale mari şi sute mici, ajungând deja la mijlocul secolului trecut să-şi asigure tot consumul graţie lor. Apoi a urmat şi construcţia de centrale nucleare, care au adăugat o sursă cu zero CO2 în sistem, iar azi Elveţia are cea mai veche centrală nucleară operabilă din lume, spre exemplu. Toate aceste capacităţi adiţionale au urmat şi ritmul de creştere economică şi creştere a consumului, da acum, deşi e în continuare în mare parte independentă energetic, Elveţia trece prin alte transformări masive, care au schimbat foarte mult consumul de electricitate, dar şi producţia, iar de curând în Elveţia au fost aprobate schimbări majore în preţul electricităţii şi în modul în care va fi stimulat consumul. Şi întrucât motivele acestor schimbări vin mai ales din numărul mare de pompe de căldură, maşini electrice şi fotovoltaice, exemplul de acum al Elveţiei ar putea ajunge să fie replicat în mai multe alte ţări în următorii ani.
Numărul maşinilor electrice a crescut simţitor în Elveţia, însă la acest capitol evoluţia e una predictibilă, fără salturi neprevăzute. O evoluţie mult mai dominantă au adus-o numărul mare de pompe de căldură instalate în ultimii ani în Elveţia, graţie unui program despre care scriam acum mai bine de un an. Elveţia avea o problemă mare cu modul poluant cu care erau încălzite până şi multe din blocurile urbane din unele oraşe, aşa că a decis că trecerea la pompe de căldură — care funcţionează pe bază de electricitate şi pot livra un coeficient de performanţă de 4-5 în condiţiile climei elveţiene, furnizând de 4-5 ori mai mulţi kWh în căldură efectivă decât kilowaţii de electricitate consumată — e o soluţie excelentă pentru a reduce poluarea şi emisiile CO2, mai ales că energia regenerabilă şi cea sustenabilă domină în mixul energetic al Elveţiei.
Acest program e încă în plină derulare şi mai are în plan instalarea a sute de mii de pompe de căldură în următorii ani, aplicând stimulente financiare majore pentru cei ce aleg să facă asta, dar efectul celor instalate se vede deja în consumul reţelei electrice, spun cei de la Axpo, mari producători de electricitate şi operatori de centrale nucleare şi multiple hidrocentrale, dar şi reţeaua lor subsidiară de distribuţie a electricităţii, CKW. Acest efect se vede printr-un consum crescut substanţial în perioada rece a anului, iar Elveţia, cu hidrocentralele sale, operează şi stocări sezoniere de apă în rezervoarele acestora pentru a putea produce mai mult iarna.
Doar că acum vârfurile de consum de iarnă sunt mult mai mari şi uneori pun deja presiune pe capacitatea sistemului. Totodată, elveţienii au observat că datorită aceloraşi pompe de căldură, minimele nocturne de consum iarna nu mai sunt atât de mici, pentru că acele pompe de căldură pot funcţiona noaptea, iar oamenii îşi programează adeseori şi maşinile electrice să se încarce noaptea acasă, profitând de tariful de noapte mai mic. Doar că, atunci când o întreagă reţea face asta cu mulţi consumatori, minimul de noapte nu mai e la fel de departe de media de zi, şi atunci nici costul electricităţii de noapte nu mai e cu atât de mult mai ieftin decât cel de zi.
Totodată, chiar dacă elveţienii au tot anulat proiecte de parcuri fotovoltaice în Alpi sau în regiunile pitoreşti, la nivel de ţară acestea se instalează masiv şi pe acoperişuri, inclusiv pe edificii comerciale funcţionale, şi chiar pe pereţii autostrăzilor, fiind de tip special, care pot capta lumina difuză şi în poziţie verticală. Toate fotovoltaicele din sistem au început a aduce o contribuţie sesizabilă, iar cei de la Axpo şi CKW spun că în condiţiile Elveţiei cu timp foarte schimbător observă adeseori salturi mari în producţia de electricitate din surse solare, prin simpla variaţie a cerului înnorat sau însorit. Iar aceste variaţii pot fi scurte, rapide şi greu de prevăzut de întreaga reţea. Iar reţeaua trebuie să răspundă cu o capacitate mult mai promptă de a reacţiona pentru a absorbi acel salturi, prin reducerea la fel de rapidă a producţiei din alte surse, spre exemplu de la hidrocentrale, sau prin pornirea hidrocentralelor cu stocare sau a eventualelor centrale cu baterii, de care Elveţia are foarte puţine, tocmai pentru că are multe hidrocentrale prin pompare.
Foto: Panouri fotovoltaice montate pe ziduri de autostrăzi în Elveţia

Toată această evoluţie, i-ar făcut pe elveţieni să decidă o mare schimbare pentru consumatori în felul în care va funcţiona reţeaua electrică a ţării şi cum vor fi stimulaţi consumatorii de electricitate. Prima mare schimbare e anularea tarifului diferenţiat pe ore şi intervale de zi pentru consumatorii finali casnici, iar aici Elveţia include consumatorii cu consum anual de până la 50.000 kWh anual per gospodărie. Deci, aceştia nu vor mai avea tarif ieftin de noapte sau la mijlocul zilei, şi tarif scump seara. La prima vedere, e o soluţie total contraintuitivă la contextul descris mai sus pentru că aparent nimeni nu va mai fi motivat să-şi programeze maşinile la încărcat noaptea sau pompele de căldură ziua şi noaptea, pentru a pregăti căldura în casă seara şi dimineaţa. Toţi ar putea neglija intervalele orare şi conecta orice îşi doresc, oricând îşi doresc. Dar, bineînţeles, vorbim de Elveţia şi electricienii s-au gândit la toate.
Pentru că anularea tarifului diferenţiat pe ore vine cu raportarea lui la puterea maximă pe care o va solicita un punct de consum, putere măsurată în kW. Cu cât mai mare va fi vârful de putere pe care îl trage din reţea cineva, cu atât mai mare va fi tariful în acea lună pentru el. Spre exemplu, dacă ai o pompă de căldură care trage 3 kW din sistem, o maşină care se încarcă cu 7 kW, iar restul casei mai poate trage încă 4 kW dacă vei conecta tot simultan — vei avea o putere cumulată trasă din sistem de 14 kW dacă vei conecta neglijent tot odată. Tariful, însă, te va stimula să rămâi a o putere solicitată mai mică, spre exemplu să-ţi programezi pompa de căldură să funcţioneze după amiază, când încă nimeni nu e acasă, şi să tragă 3 kW din sistem, maşina de spălat ziua, seara când vii acasă mai conectezi alte consumatoare, dar tot nu depăşeşti vreo 3-4 kW în total, iar noaptea îţi programezi maşina să se încarce când toţi merg la culcare, iar dacă vezi că bateria nu e descărcată, o poţi programa să se încarce mai lent, nu cu 7 kW putere, ci cu 4 kW, spre exemplu, şi timp de vreo 6 ore ea ava trage 24 kWh, suficient cât să-ţi pună necesarul pentru a doua zi. Astfel, pe parcursul a 24 ore n-ai trecut niciodată de 4 kW putere solicitată şi ai fost stimulat să-ţi distribuit tot consumul tău casnic cât mai echilibrat pe parcursul a 24 ore şi asta e exact ce vrea sistemul energetic de la tine ca şi consumator.
Dacă vei urma aceste recomandări de a distribui consumul echivalent nu vei avea majorate din cauza că generezi vârfuri de consum prea mari şi în final vei economisi. Pentru că toate aceste schimbări majore în Elveţia vin şi cu un mare anunţ, al faptului că începând cu 1 ianuarie 2025, când intră în vigoare această schemă nouă de funcţionare a sistemului energetic, preţurile la electricitate vor scădea cu circa 30%. O familie de patru persoane cheltuie anual în mediu 4.500 kWh de electricitate în Elveţia şi va plăti anual cu circa 400 franci mai puţin. Vorbind în preţ per kWh, acei consumatori casnici cu consum de până la 50 MWh anual plătesc în prezent cam 0,30 franci/kWh, iar de anul viitor vor plăti 0,21 franci per kWh. E interesant că acum 51% din preţul final, sau 0,1532 franci/kWh, îl reprezintă costul electricităţii propriu-zise, restul fiind atribuit transportul şi alte taxe, în timp ce anul viitor proporţia costului electricităţii va fi mult mai mică, de doar 40,2% din tariful final, sau 0,085 franci/kWh. Asta se întâmplă pentru că producţia de electricitate costă mai puţin acum, dar costul transportului de reţea a rămas mai mare, pentru că toate aceste schimbări de context aduc inevitabil nu doar nevoie de a schimba modelul de consum şi producţie, dar şi necesitatea de a actualiza reţeaua cu noi transformatoare, adaptate la aceste condiţii.
5
5,182
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!