Şeful Stellantis spune că taxele mari la importul maşinilor electrice chinezeşti în UE vor accelera închiderea fabricilor europene

15 Octombrie 2024, 10:03
Redacţia PiataAuto.md
Şeful Stellantis, Carlos Tavares, şi-a făcut deja o reputaţie din a fi sfidător în raport cu guvernul italian şi din a critica vehement iniţiativa de a impune noile taxe mari la maşinilor electrice chinezeşti în Uniunea Europeană, care ajung acum la peste 45%. În trecut el a declarat că ideea e contraproductivă şi că el îşi doreşte ca Stellantis să fie parte din ofensiva chineză în Europa, ca şi compania sa să ajungă să gândească la fel ca şi cele chinezeşti, iar pentru asta a investit un miliard şi jumătate în producătorul chinez Leapmotor, cu care îşi extinde prezenţa în afara Chinei acum. De curând, într-o intervenţie publică la salonul auto de la Paris, Tavares a avut un nou discurs tăios, de această dată venind şi cu noi argumente pentru poziţia sa.
Acesta a spus că noile taxe mari la importul maşinilor electrice chinezeşti în UE nu vor aduce efectul scontat de protecţionism şi stimulare a industriei europene, ci vor face exact inversul, accelerând închiderea fabricilor producătorilor europeni şi americane, amplasate pe continentul european.
Efectul taxelor îi face pe producătorii chinezi să caute soluţii de a construi fabrici în interiorul UE, aşa cum face deja BYD, sau de a cumpăra fabrici vechi amorfe, cum fac Chery şi cum caută să o facă şi alţi producători chinezi. Astfel, noile fabrici vor amplifica şi mai mult problema supracapacităţilor de producţie a maşinilor în Europa şi vor determina ca multe fabrici aflate la imita supravieţuirii să primească o decizie accelerată de a fi închise, or menţinerea lor va fi imposibilă şi iraţională.
Producătorii chinezi cu fabrici în interiorul UE nu vor mai plăti taxele exorbitante şi astfel vor concura şi mai dur cu cei europeni, zice Tavares. Da, maşinile chinezeşti fabricate în UE vor avea costuri de producţie un pic mai mari, însă această creştere va fi insignifiantă în raport cu marja de profit pe care o aveau chinezii până acum. Tavares a spus de mai multe ori că în costul final al unei maşini, costurile efective de producţie în fabrici ajung la maxim 10%, restul revenind investiţiilor în dezvoltare şi inginerie, achiziţiei de componente şi altele.
Cu noile taxe, chinezii vor avea aceeaşi inginerie avansată realizată în China, mutând doar locul producţiei ei, iar după ce vor trece de această perioadă de impedimente iniţiale şi-şi vor stabili producţia în UE, producătorii europeni vor avea de înfruntat o concurenţă şi mai dură, care nu va mai fi formată din importuri, ci din maşini fabricate pe bandă rulantă exact lângă ei.
De asemenea, Tavares a mai menţionat că prin acest fenomen al construcţiei de fabrici chinezeşti în Europa, care înceapă acum, va avea loc o migrare a producţiei din ţările tradiţional puternice în industria auto, precum Germania, Franţa sau Italia, în ţări cu costuri mai joase de energie şi costuri aferente, precum Ungaria, şi alte ţări ce pot oferi condiţii similare.
Apărând ieri la salonul de la Paris la 5 standuri distincte, Tavares a fost luat la întrebări dure şi despre situaţia grupului Stellantis pe care-l va conduce, mai ales că grupul a anunţat că la expirarea contractului său din 2026, acesta nu va mai fi reînnoit şi Tavares va fi concediat. Acesta a zdruncinat aşteptările investitorilor, obişnuiţi cu marjele mari de profit de la fabricile grupuui din SUA, emiţând o alertă de diminuare a profitului şi declarând că vor urma vremuri foarte turbulente pentru companie. Ieri acesta n-a exclus şi posibile noi concedieri masive ale Stellantis atât în Europa, cât şi în SUA.
Între timp, tot ieri vicepreşedintele executiv BYD, Stella Li, a menţionat la Paris că BYD îşi dublează şi chiar triplează eforturile de a se impune în Europa, în contextul noilor taxe, atât prin construcţia fabricii din Ungaria şi celei din Turcia, cât şi prin eforturile accelerate de a-şi tripla reţeaua de dealeri până la sfârşitul anului. Astfel, spusele şefului Stellantis sunt cumva confirmate de aceste declaraţii ale şefei BYD, cel puţin pe partea de felul în care reacţionează acum producătorii chinezi la noile taxe.
2
1,605
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!