(VIDEO) Alpine a lansat A390, viitorul concurent francez pentru modelele electrice Porsche şi Tesla

13 Octombrie 2024, 09:35
Redacţia PiataAuto.md
Marca franceză Alpine e în miezul unor transformări radicale în identitatea sa şi în filosofia modelelor pe care le produce. Dacă până acum avea în producţie un superb A110, un model cu combustie, construit din aluminiu pentru a fi şi super agil şi uşor, atunci de câteva luni încoace Alpine se reinventează cu modele complet electrice, lansând A290, care e o paralelă a lui Renault 5, iar acum francezii mai lansează şi A390, care e un fastback electric, menit să devină concurentul francez pentru modelele Porsche şi Tesla, şi care alunecă efectiv în zona SUV-urilor electrice care nu vor să-şi recunoască identitatea de SUV, pentru a nu părea mari şi grele.
E posibil ca unii dintre noi să se întrebe dacă nu cumva ambiţia Alpine de a concura cu Porsche nu e prea exagerată, însă istoria mărcii franceze ne arată că nu e deloc aşa, iar de foarte multe ori modelele Alpine chiar au devansat Porsche în agilitate sau chiar putere, cea mai bună mărturie fiind servită de Alpine GTA V6 Turbo, un model clasic pe care noi l-am explorat şi condus în Elveţia, şi l-am arătat într-un video complet.
Francezii prezintă noul prototip drept o versiune intermediară, aproape desăvârşită, a unui model de serie care va urma şi care se vrea a fi o maşină bună de pus în garajul de vis al unui pasionat auto. Noul Alpine A390, chiar dacă e un fast back electric, va fi o maşină sport, zic francezii, sugerând din start că va ieşi din standardele obişnuite ale electricelor mari şi nu va fi foarte grea.
Maşina a fost desenată pentru a transmite emoţie, iar silueta de fastback îi permite să fie şi foarte aerodinamică. Francezii spun că 85% din ceea ce vedem acum în designul exterior se va regăsi şi pe modelul de serie.
Desigur, deschiderea actuală a uşilor are şanse mici să se regăsească în serie, deşi arată frumos pe acest prototip.
Deşi inginerii francezi nu anunţă vreo cifră de greutate pentru prototip, aceştia promit că maşina va fi simţitor mai uşoară decât concurenţii săi, datorită materialelor alese în construcţie şi a proporţionării corecte a unei baterii cu o densitate energetică bună.
Totuşi, substratul tehnic al acestui model nu e unul absolut nou şi vine de la Renault Scenic E-Tech şi Nissan Aryia, iar asta pare să taie din entuziasmul de a crede ambiţiilor franceze că maşina va ţinti tocmai concurenţi ca Porsche şi Tesla.
Însă aceeaşi ingineri francezi pretind că maşina va avea tracţiune integrală cu 3 motoare, deci va fi primul model francez care va face uz de o asemenea formulă din cel construite pe această platformă, promiţând astfel să fie şi mai rapid şi agil, inclusiv datorită unui sistem avansat de distribuţie vectorială.
Ei bine, e clar că Alpine vrea să intre într-un nou segment mai prolific şi promisiunile inginerilor de a păstra maşina mai uşoară vor contura marea provocare a acestui model în transformarea sa spre un model de serie.
Vezi mai jos şi un video cu explorarea noii creaţii franceze de către cei de la Top Gear.
1
1,645
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!