Menu
Acasă
Search
CITIRE ŞTIRE:

VW a lansat noul Tayron, un SUV cu până la 7 locuri, exact de talia lui Skoda Kodiaq, care preia inclusiv motoare diesel

10 Octombrie 2024 - 11:13
Redacţia PiataAuto.md
VW tocmai a lansat noul Tayron, care se prezintă ca un SUV practic, cu până la 7 locuri, derivat în mod clar din noua generaţia Skoda Kodiaq. Cele două modele sunt absolut identice în toate elementele cheie ale structurii lor, în platformă şi chiar în dimensiuni şi multe soluţii de design.
Dacă Skoda Kodiaq măsoară 4,76 metri, VW Tayron ajunge la 4,80 metri datorită unor forme diferite ale barelor de protecţie. Modelul mărcii germane e un pic mai proeminent profilat la aripile spate, dar e foarte similar în siluetă şi spaţii vitrate. Chiar şi micul triunghi vitrat de la portierele faţă a rămas prezent.
Şi interiorul e realizat într-un stil similar, inclusiv dimensiunile şi aranjamentul planşei, a display-ului multimedia, a panourilor uşilor şi schimbătorul de viteze de lângă volan.
Desigur, există şi mici diferenţe de design, precum inserţiile de lemn şi elementele de design din faţa pasagerului din dreapta, de pe planşa de bord, menită să înnobileze niţel interiorul, dar toate elementele şi dimensiunile cheie sunt aceleaşi.
Şi, la fel ca şi Kodiaq, noul VW Tayron poate avea 7 locuri la bord, în trei rânduri de scaune, fapt care va fi util celor cu familii mai mari.
Gama de motorizări este, prin urmare, una fără nicio surpriză, preluată de la Kodiaq, dar şi alte modele VW construite pe aceeaşi platformă. Vor exista două motorizări plug-in hibride, câteva mild hibride TSI şi două motorizări diesel TDI, toate cuplate doar cu cutii automate DSG.
Motoarele diesel 2,0 TDI pot avea fie 150 CP, fie 193 CP în cazul celei mai puternice ipostaze, iar astfel VW îşi mai măreşte gama de motorizări diesel în Europa cu acest nou model.
Singura surpriză pentru fanii VW este că noul Tayron ar toate şansele să ajungă şi pe piaţa SUA, fără motorizări diesel şi cu numele de Tiguan, care e mult mai cunoscut şi care a avut în generaţia trecută şi un model Tiguan Allspace, bazat în mod similar pe aceeaşi platformă folosită şi de Kodiaq-ul precedent. Cel mai probabil în SUA noul model va pune accent pe motorizările plug-in hibride, care sunt şi mai puternice.
În Europa, însă, şanse de vânzări bune au şi aceste motorizări hibride, dar şi cele TDI, în special pe pieţe precum Germania.
DISTRIBUIE PRIETENILOR:
ALTE ŞTIRI RECENTE:
© 2021 Online Media
Urmăreşte-ne şi pe:
Facebook
YouTube
Instagram
Telegram
Twitter