Vânzările de maşini electrice au crescut substanţial la BMW, în timp ce livrările modelelor cu combustie sunt în scădere

10 Octombrie 2024, 12:18
Redacţia PiataAuto.md
De multe ori pe parcursul ultimului an, când vorbim de producătorii germani şi acţiunile lor în raport cu maşinile electrice, dăm exemplul celor de la BMW ca singurul producător cu viziune clară şi de neclintit în direcţia maşinilor electrice, care are probabil cea mai mare gamă curentă de asemenea modele şi care se pregăteşte consistent de etapa următoare a modelelor Neue Klasse, cu arhitecturi de 800 volţi şi baterii de la Rimac şi Northvolt. Şi în timp ce Porsche şi Audi se plâng pe vânzări ţintind închideri de fabrici, iar Mercedes anulează dezvoltări de noi platforme electrice în general, BMW n-a anulat nimic din modelele actuale sau din programele sale de dezvoltare a ingineriei pentru viitoarele modele. Iar această consecvenţă se traduce tot mai puternic în succese de vânzări.
Foto: BMW i4

Mai exact, vânzările de maşini electrice ale mărcii BMW au crescut cu 22,6% în primele nouă luni ale acestui an şi au ajuns la 266.151 automobile. O creştere de 22,6% în contextul actual de piaţă al maşinilor electrice e un rezultat pur şi simplu fenomenal pentru BMW, pe care şi l-ar dori acum şi Tesla, şi BYD, şi orice alt producător important de modele electrice!
Foto: BMW i5

În aceleaşi 9 luni ale acestui an şi marca MINI a grupului BMW şi-a crescut vânzările de maşini electrice, cu tocmai 54,3%, însă aici cifra absolută e mult mai mică, de 16.536 automobile.
Foto: MINI Cooper SE (electric)

Toate mărcile grupului BMW cuantificate împreună au livrat 294.054 maşini electrice în primele nouă luni ale acestui an, cu 19,1% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Iar în cele aproape 300 mii de maşini nu intră motorizările plug-in hibrid.
Şi toate astea se întâmplă pe fundalul unor cifre totale de vânzări în scădere pentru mulţi producători germani şi pentru BMW. Vânzările global ale mărcii BMW au scăzut cu 2,3% în primele 9 luni ale anului, ajungând la 1.583.485 unităţi, în această cifră fiind incluse toate tipurile de motorizări. Şi întrucât cele electric au crescut atât de mult, e absolut clar că vânzările modelelor cu combustie au scăzut.
Foto: BMW X1 M35i

Dar şi aici sunt lucruri interesante de spus, mai ales la divizia M. Deşi vânzările generale ale modelelor cu combustie BMW au scăzut, vânzările modelelor BMW M au crescut cu 2% în primele nouă luni, ajungând la o sumă de 146.574 automobile, pentru toate modelele M cuantificate împreună. Iar BMW spune că cei mai mari contribuitori la acest succes al BMW M sunt modelele M2 şi M3 Touring, ambele având o inginerie superbă în substratul lor tehnic.
Un ultim lucru curios l-am remarcat la defalcările creşterilor şi scăderilor pe regiuni. Cum am spus mai sus, cifrele totale de vânzări au scăzut, iar cele mai mari scăderi vin acum din China, cu -13,1% pentru BMW şi MINI cuantificate împreună, şi restul Asiei, cu -10,7%. SUA şi cele două continente americane au scăzut mai puţin, cu aproximativ 2%, iar singura regiune cu creştere este, în mod neaşteptat, Europa — regiunea pentru care nimeni nu prea aştepta creşteri de mulţi ani încoace. BMW şi-a crescut vânzările în Europa cu 1,4%, însă, şi a livrat în primele 9 luni împreună cu marca MINI aproape 680 mii de maşini doar pe acest continent.
1
816
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!