Prima pagină  »  Ştiri  »  Sub “aripa” celor de la Fiat, Chrysler redevine profitabil
3 MAI 2011, 07:54
1,909
0
Sub “aripa” celor de la Fiat, Chrysler redevine profitabil
De Ilie Toma
0
Americanii de la Chrysler şi-au anunţat performanţele financiare din primul trimestru al anului 2011 şi, în mod surpinzător, aceştia au reuşit să înregistreze profit pentru prima dată de la formarea coaliţiei cu Fiat. Dacă în primele 3 luni ale anului trecut grupul Chrysler a generat pierderi de 197 milioane de dolari, atunci perioada similară din anul curent a însemnat pentru Chrysler un profit de 116 milioane de dolari.

Şeful Chrysler, tot el şef şi la Fiat – Sergio Marchionne – s-a arătat extrem de mulţumit de rezultatele obţinute, accentuând faptul că gama reînnoită a modelelor grupului îşi câştigă o atractivitate tot mai mare în rândurile cumpărătorilor, fapt care îi asigură şi creşterea vânzărilor.

În primele trei luni ale anului 2010, grupul Chrysler a reuşit să comercializeze 334,000 de vehicule la nivel global (cu mărci precum Chrysler, Dodge şi Jeep). În primul trimestru al acestui an vânzările au crescut cu 18% (60,000 de vehicule), atingând cifra de 394,000 de unităţi.

Se pare că americanii nutresc tot mai multă admiraţie pentru cel care a devenit „salvatorul” grupului Chrysler – italianul Sergio Marchionne. De curând, acesta a fost numit de către revista Time în rândurile celor mai influenţii 100 de oameni ai lumii.
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează această ştire!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!