Million miles Joe astfel a fost numit proprietarul unui Honda Accord, produs în 1990, odometrul căruia este pe care să atingă 1 milion de mile, echivalentul a 1,6 milioane kilometri. Dacă un şofer normal parcurge cam 22 de mii de kilometri pe an, atunci Joe face distanţa asta cam în 3 luni, astfel că în cei 15 de ani de când posedă Accordul său, a reuşit să-i imprime un număr onorabil de mile la bord.
Joe a achiziţionat maşina sa în 1996, de la un dealer Honda, cu puţin peste 70,000 de mile la bord. Serviciul său îl impune să circule foarte mult cu maşina, astfel încât Joe înregistrează cam 62,500 mile pe an. Pe la 300,000 de mile, Joe a început să ducă o evidenţă strictă a milelor parcurse, realizând, până în prezent, peste 661 de poze cu odometrul maşinii sale.
Acum Joe estimează că cifra de un milion de mile va fi atinsă aproximativ în luna septembrie. Cauza sa este susţinută de diviziunea americană Honda, care afirmă că exemplul lui Joe certifică fiabilitatea de excepţie a automobilelor Honda.
Dealer-ul local al mărcii, povesteşte despre primul contact cu Joe, atunci când a aruncat o privire pe bord şi şi-a zis ei bine, e un Acord cu 93,800 de mile la bord. De fapt, după o privire mai atentă, avea să observe încă un zero, astfel încât cifra reală constituise 938,000 mile. Bine că nu toţi proprietarii Honda au astfel de iniţiative ca şi Joe, altfel nu aş mai avea cui să vând maşini şi aş falimenta, remarcă zâmbind reprezentantul dealer-ului local.