Prima pagină  »  Ştiri  »  1.8 litri şi 300 CP! Noul motor Fiat – Alfa Romeo!
4 OCTOMBRIE 2011, 12:10
2,450
13
1.8 litri şi 300 CP! Noul motor Fiat – Alfa Romeo!
De Ilie Toma
6
Dacă americanii au nevoie de 5-6 litri de volum al cilindrilor pentru a scoate 300 CP, atunci europenii demonstrează că şi din 1.8 litri se pot stoarce 300 de cai de rasă. Grupul Fiat a anunţat că va produce, începând cu anul 2013, un motor revoluţionar, de 1.8 litri, care va dezvolta 300 CP şi se va regăsi sub capota modelelor Alfa Romeo.

Noul motor va fi realizat în întregime din aluminiu, va avea o configuraţie de 4 cilindri în linie, şi va veni cu injecţie directă de ultimă generaţie, cu presiune de 200 de bari. În mod firesc, noul motor italian va fi unul turboaspirat. Propulsorul este dezvoltat luându-se în consideraţie atât o montare longitudinală a lui, cât şi una transversală, fapt care sporeşte numărul de modele sub capota cărora ar putea să se regăsească în cele din urmă. De asemenea,noul propulsor va fi compatibil cu viitoarele norme de poluare europene şi americane (Euro 6 şi Tier 2 Bin 5).

După cum afirmă reprezentanţii producătorului italian, noul motor va marca şi un pas extrem de important pentru Alfa Romeo, în drumul său de reafirmare şi pregătire pentru expansiune globală. Ţinta primară rămâne a fi SUA, unde Afla Romeo ar urma să fie relansată în 2013. Totuşi, italienii afirmă că noul motor va fi produs în Italia, la uzina grupului Fiat din Pratola Serra.
COMENTARII (13)
Autoexpert
Chişinău
la 4 Octombrie 2011 - 13:18
Sunt odligati sa-l monteze sub capota Alfa Romeo 4C.Atunci la sigur ca fac totul sa-l cumpar...
0
0
Autoexpert
Chişinău
la 4 Octombrie 2011 - 13:20
Care v-a fi cuplul motor?
0
0
Mihail
Chişinău
la 4 Octombrie 2011 - 16:19
"Dacă americanii au nevoie de 5-6 litri de volum al cilindrilor pentru a scoate 300 CP, atunci europenii demonstrează că şi din 1.8 litri se pot stoarce 300 de cai de rasă"

piataauto dumneavoastra aveti dreptul de autor la textu de mai sus? (xD glumesc da is exact vorbele pe care le spuneam eu )

bravo ... noi europenii rules... americosii sio dat tat interesu in a fasi razboia cu gindu la comerile negre de la urma da credca o sa ramiei cu fundu pe gheata...(sper) ....
0
0
petro
Chişinău
la 4 Octombrie 2011 - 22:46
mereu mia placut inovatiile de la grupul fiat...
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 4 Octombrie 2011 - 23:21
Fiat kkt, Alfa Romeo evo brat...
0
0
ionutz turcanu
Paris, Franţa
la 6 Octombrie 2011 - 22:25
VB_1One: am o intrebare la tine..u ai spus mai sus karei pararea ta despre fiat,,u spui din propria experienta sau din auzite???ms sorry de flood
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 7 Octombrie 2011 - 08:54
ionutz turcanu: o spun din experienta. un verisor a avut si s-a "multumit". El cind mergea peste hotare, o lasa la mine si eu ma mai plimbam uneori. Acul ce arata cantitatea combustibilului din rezervor, uneori dispare si nu arata cite o saptamina, apoi isi revinea. Suspensia e moale, insa foarte slaba si pretentioasa. Scaunele sunt dure si scurte ca abia te inscrii in ele. Si totodata m-am interesat la alti posesori de Fiat, toti spun ca scunele au probleme cu regulare fata-spate si speteaza jos-sus. "Molding-urile" au fost incleiete de 2 ori, caci se descleiau deja. Intii stiga fata, apoi dreptul spate. Cauciucul de la usile din fata care are rol de a ermetiza s-a ros complet si trebuie de schimbat pentru ca pe timp de ploaie intra apa pe sub usa. Motorul era bunisor, putin consuma, era iute, dar deseori tam ni sam nu se pornea din prima data. Cel mai important e ca nu prea gasesti piese de schimb.
0
0
Autoexpert
Chişinău
la 7 Octombrie 2011 - 10:51
Catre VB_1One: spune mai bine ce model de Fiat a fost si din ce an?Motorizarea si complectatia...
0
0
Alexandru
Chişinău
la 8 Octombrie 2011 - 08:49
Mihai, inainte de a le arata americanilor ce fac ei bine si ce nu, da sa incercam sa facem si noi macar 1% din ce fac ei. Pentru a intelege ce tehnologii noi au creat in timp prezent, te invit sa urmaresti un site www.aflape.net. E normal ca acolo nu ve-i gasi decat o mica parte din ce au creat americanii. Scuza.
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 10 Octombrie 2011 - 09:04
Autoexpert: Fiat Marea SX 2.0 20V 1999
0
0
Autoexpert
Chişinău
la 10 Octombrie 2011 - 11:10
VB_1One: uite sincer citeodata ma uimesti...Cum poti spune ca fiaturi-le sunt rele si mai ales sa spui ca alfa romeo tot pe baza la un model invechit cu 2 generatii?
0
0
Autoexpert
Chişinău
la 10 Octombrie 2011 - 11:13
Eu i-ti pot da exemple de modele reusite:fiat 500,punto evo,bravo,fiorino,panda...Alfa:159,mito,giulia,brera...
0
0
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 11 Octombrie 2011 - 15:48
Autoexpert: O vorba populara spune: "Din kkt patroane nu faci". Indiferent cit de proaspat nu ar fi acel "kkt". Daca radacinile nu cresc de unde trebuie si cum trebuie, atunci niciodata nu vei avea rezultate bune (uneori unele exceptii). Aceste exceptii si sunt modele reusite (156, 159, 166, Brera, Punto Evo), dar majoritatea... nu fac fata.
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!