Prima pagină  »  Ştiri  »  Classic. Modern. HB Coupe.
7 FEBRUARIE 2012, 12:01
2,392
7
Classic. Modern. HB Coupe.
De Valeriu Bahnaru
6
GALERIE FOTO (4 IMAGINI)
Cât de mult nu ne-ar impresiona conceptele futuristice şi tehnologiile cu ajutorul cărora maşinile ajung să se conducă aproape singure, siluetele maşinilor clasice tot parcă ne trezesc mai multă pasiune... De această pasiune sunt „infectaţi” şi fraţii Huet, fondatori ai companiei Huet Brothers, sau, pe scurt, HB, împătimiţi ai designului auto în stil vintage. Aceştia şi-au prezentat de curând noua lor creaţie, care ne-a amintim că în lumea asta mai există şi pasiune şi devotament, pe lângă producţia la scară largă de clone fără suflet...

Cei doi fraţi Huet au fondat din start un club al pasionaţilor de automobile clasice, în cadrul căruia au organizat o serie lungă de întâlniri ale acestora. Ulterior, pasiunea lor s-a maturizat până la etapa unui proiect îndrăzneţ, numit HB Special, întruchipat de un automobil de cursă, proiectat pe baza lui Triumph TR6. Mai târziu, cei doi fraţi au decis să creeze un automobil cu inginerie proprie, care ar putea îmbina eleganţa şi stilul automobilelor vintage cu siguranţa şi tehnologiile automobilelor moderne.

Iar rezultatul poate fi văzut în imaginile alăturate. E un coupe cu tracţiune pe spate şi motor montat în faţă, cu structură monococ din fibră de carbon. Creaţia poartă numele HB Coupe. Cunoscătorii înrăiţi ai automobilelor clasice ar putea sesiza o uşoară asemănare cu Aston Marti DB4GT Zagato, datorate proporţiilor asemănătoare şi unor linii similare în partea frontală, în timp ce partea din spate pare să aducă mai mult a designul clasicei Alfa Romeo Giulia TZ2. În ciuda acestor urme de inspiraţie, coupe-ul creat de fraţii Huet are o personalitate originală şi un caracter puternic.

HB Coupe se află încă în stadiu de definitivare a ingineriei, însă unele informaţii despre substratul tehnic al acestuia au devenit, totuşi, cunoscute. Acesta ar putea să primească două motorizări – una diesel şi alta pe benzină – ambele de provenienţă BMW. Un coupe sportiv, cu design clasic şi cu un motor diesel sub capotă? Fraţii norvegieni zic Da! Datorită greutăţii reduse de doar 1,121 kg, motorul diesel de 204 CP şi 400 Nm ar putea accelera coupe-ul de la 0 la 100 km/h în doar 5.6 secunde! Tot greutatea redusă va fi cea care va contribui la un consum aproape incredibil, de 3.8 litri/100 km!

Amatorii de senzaţii extreme vor putea alege propulsorul bi-turbo, pe bezină, în 6 cilindri, care dezvoltă 306 CP, cu acelaşi cuplu de 400 Nm. Cu acest motor HB Coupe ar urma să cântărească 1,159 kg, iar acceleraţia de la 0 la 100 km/h va dura doar 4.3 secunde!

HB Coupe nu a preluat de la bavarezi doar motoarele, ci şi „zgarda” electronică, care limitează viteza maximă la 250 km/h pe ambele motorizări. Ambele motoare vor putea fi cuplate atât la transmisii manuale, în 6 rapoarte, cât şi automate. Pentru motorizarea pe benzină va fi disponibilă o transmisie în 7 trepte, în timp ce dieselul va beneficia de o transmisie în 6 rapoarte.

Conform celor doi creatori norvegieni, HB Coupe va fi practic şi în utilizarea cotidiană, oferind un confort demn şi chiar un portbagaj încăpător.

După debutul pe piaţă a versiunii de serie, fraţii Huet intenţionează să lanseze şi o versiune sportivă cu aripi puternic evazate şi ecartament mărit, sub capota căreia ar urma să se regăsească şi un propulsor mai puternic. Aceasta ar putea fi folosită atât pe drumurile publice, cât şi pe circuite sportie. Ulterior, ar trebui să apară şi o versiuni ultra-sportivă, dedicată exclusiv competiţiilor.

Însă fraţii norvegieni nu se grăbesc, realizând măreaţa lor idee pas cu pas. Spre exemplu, pentru acumularea banilor pentru transpunerea în viaţă a primei maşini de serie, aceştia vând pe site-ul lor o serie exclusivă de ceas-uri în stil vintaje, genţi de piele şi chiar căşti clasice pentru piloţii de cursă. Cu un preţ corect atribuit lui HB Coupe, modelul are toate şansele să trezească interesul cumpărătorilor pasionaţi, devenind un succes notoriu pe piaţă.
COMENTARII (7)
BMWPower.MD
Chişinău
la 7 Februarie 2012 - 12:10
BMW Power!!!!!!!!!!!!!
0
2
Mihail
Chişinău
la 7 Februarie 2012 - 13:28
BMWPower.MD tat normal? ai avut vriun cosmar ceva? :)
2
2
G e o
Floreşti, Moldova
la 7 Februarie 2012 - 16:12
MIhai xDDD
Mda bravo lor ca au putut sa creeze ceva.imi place si mie classica...
0
1
kamy
Chişinău
la 7 Februarie 2012 - 19:32
Apreciez acest automobil intitulat ''HB Coupe'' pt ca are ceva legat de BMW (motorizarea) cel mai important lucru;)
0
1
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 7 Februarie 2012 - 20:33
Mihai: :))
0
0
BMWPower.MD
Chişinău
la 7 Februarie 2012 - 20:54
Mihai cosmarul meu poti fi doar tu, in caz ca nu te ajuta capul te pot ajuta eu, am scris BMW Power pentru ca vor folosi motoare BMW se poate citi articol, iar tu ai nota 2 la citit, stai jos sau pleaca acasa.
1
2
Mihail
Chişinău
la 7 Februarie 2012 - 21:42
BMWPower.MD credca o sati urmez sfaturile ......

sat ispun drept chiar mai afectat ca ma doare inima :(
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
Ştiri după categorii
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!