Maşina timpului: şase exemplare ale clasicului Jaguar E-TYPE „Lightweight”, vor fi asamblate în zilele noastre
14 Mai 2014, 16:10
Jaguar E-Type este cu siguranţă cel mai sonor model în istoria mărcii britanice, însuşi Enzo Ferrari descriindu-l ca cel mai frumos automobil creat vreodată. Între 1961 şi 1975, când a fost produs, de pe poarta uzinei au ieşit peste 72,500 de exemplare.
În 1963, însă, Jaguar a creat o serie limitată de E-Type, focusată spre performanţele de curse, numită E-Type „Lightweight”. Producătorul britanic intenţiona să construiască doar 18 astfel de exemplare, însă a reuşit să asambleze doar 12, ultimul
din ele fiind livrat cumpărătorului în 1964. Se crede că 11 dintre cele 12 maşini construite mai există şi astăzi. Jaguar a rezervat atunci până şi 18 numere speciale de caroserie, 6 dintre ele rămânând neutilizate.
Acum, însă, Jaguar va produce manual cele 6 exemplare restante, în strictă concordanţă cu specificaţiile
tehnice iniţiale, inclusiv motorul cu 6 cilindri în linie, de 3.8 litri. Britanicii se aşteaptă la o cerere imensă pentru
cele 6 exemplare Jaguar, care vor fi produse, de asta maşinile vor fi vândute la preţuri exorbitante celor mai entuziaşti colecţionari.
PiataAuto.mdIlie Toma
1
2,240
GALERIE FOTO (6 IMAGINI)
COMENTARII (2)
VB_1One
Floreşti, Moldova
la 16 Mai 2014 - 17:07
Kui naiba ii mai trebuiesc ele amu deam :D Colectionerii astia se joaca in parale...
0
0
Robert
Bucureşti, România
la 18 Mai 2014 - 23:43
@VB, ehehe, nu il stii pe Ion Tiriac de la noi......are peste 140 de masini de colectie , dintre care unele costand si peste 2 mil Euro bucata.....:)
1
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
COMENTARII FACEBOOK
Înapoi
    Logare PiataAuto.md
Login:
Parola:
Memorizeaza-ma
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!